12 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăCulturăRecital cameral la Ateneu

Recital cameral la Ateneu

Fiecare dintre acești muzicieni – Pablo Barragán (clarinet), Juan P. Floristán (pian) și Andrei Ioniță (violoncel) – are deja o carieră spectaculoasă. Elementul cel mai important care îi unește acum într-o formație este viziunea comună asupra puterii expresive a muzicii, capacitatea artei sunetelor de a transforma și de a inspira. S-au întâlnit în diverse festivaluri de muzică de cameră („Encuentro de Santander“ sau „Krzyzowa Music“), unde au putut experimenta pe viu această simbioză creativă și unde au legat o strânsă prietenie care îi ține în continuare alături. În interpretarea lor putem asculta marți seară piese de Tiberiu Olah, Gaspar Cassado, Bela Kovacs, Manuel de Falla și Brahms.

Pablo Barragán (Marchena, 1987) a studiat clarinetul la Conservatorul din Sevilla cu maestrul Antonio Salguiero, iar apoi la Fundația Barenboim-Said cu Matthias Glander. A început să concerteze alături de Orchestra Tinerilor din Andalucia sub bagheta lui Michael Thomas, cel care a format o tânără generație extraordinară de muzicieni spanioli. A fost distins cu numeroase premii, printre acestea Premiul „Credit Suisse Jeunes Solistes“ (2013), ARD Munich International Competition (2012), Premiul I la concursul „Juventudes Musicales de España” (2011) sau Premiul European la Concursul Tinerilor Muzicieni.

Juan Pérez Floristán (Sevilla, 1993) este unul dintre cei mai importanți tineri pianiști spanioli. A câștigat Premiul I și Premiul Publicului la Concursul de Pian din Santander „Paloma O’Shea“ (2015), Premiul I la Concursul „Steinway” de la Berlín (2015) și Medalia Orașului Sevilla. Cu un repertoriu de peste 30 de concerte, muzicianul a fost invitat de mari orchestre din întreaga lume, a colaborat cu importanți dirijori, soliști și grupuri de muzică de camera, având și o bogată discografie.

Andrei Ioniță, considerat în The Times drept „unul dintre cei mai captivanți violonceliști care s-au afirmat în ultimul deceniu“, a câștigat premiul întâi la Concursul Internațional “Ceaikovski” (2015), performanță ce i-a deschis larg drumul către afirmarea internațională la cel mai ambițios nivel. În 2016 a fost desemnat „BBC New Generation Artist“ pentru perioada 2016-2018. Talentatul violoncelist a studiat la clasa profesoarei Ani-Marie Paladi la Școala de Muzică “Iosif Sava” din București, iar în prezent studiază sub îndrumarea profesorului Jens Peter Maintz la Universität der Künste, Berlin.

 

 

Cele mai citite

Lukașenko acuză Occidentul și opoziția de un atac cu drone pornit din Lituania

Serviciul de securitate din Belarus a susținut joi că a dejucat un atac asupra capitalei Minsk cu ajutorul unor drone lansate din Lituania, a...

Marcel Ciolacu vrea să-i recompenseze pe elevii români care au performat la Concursul Internaţional “National Space Society – NASA Space Settlement Contest”

Premierul Marcel Ciolacu i-a felicitat pe elevii români premiaţi la Concursul Internaţional "National Space Society - NASA Space Settlement Contest", el afirmând că aceştia...

Răsturnare de situație la FC Barcelona! Decizia de ultim moment luată de Xavi

După ce anunțase că la finalul acestui sezon va părăsi banca tehnică a formației FC Barcelona, antrenorul spaniol Xavi Hernandez a ajuns la un...
Ultima oră
Pe aceeași temă