23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăCulturăRespectul opiniei și al credinței religioase sunt fundamentele libertății umane

Respectul opiniei și al credinței religioase sunt fundamentele libertății umane

Părintele decan – Ion Rîmboi

Părinte decan, care este situația pe fond de coronavirus în Italia? Cum a reacționat Biserica catolică la restricțiile impuse de guvernul de la Roma? Dar eparhiile BOR din peninsulă?

În Italia, comunitățile noastre s-au conformat legii, având ca model Biserica Catolică. S-a făcut slujbă cu ușile închise și numai preoții, nu s-au oficiat înmormântări, cununii și botezuri. Au existat și proteste din partea clerului, care au culminat cu o dezaprobare exprimată de  președintele Conferinței Episcopale Italiene, cardinalul Gualtiero Bassetti, față de exagerările autorităților, mai ales după ce s-a descoperit că guvernul nu a oprit celebrarea căsătoriei civile, dar pe cea religioasă a interzis-o. Totuși, respectul reciproc absolut a fost baza colaborării. Până la urmă, s-a ajuns la semnarea unui protocol – inclusiv cu Episcopia noastră, prin reprezentantul său, Prea Sfințitul Siluan. Societatea a fost terorizată mediatic cu numărul de morți, dar cu timpul informațiile au început să fie puse la îndoială. Acum se merge spre libertate – ori că pandemia este pe terminate, ori că poporul reclamă din ce în ce mai mult respectarea libertății și a drepturilor individuale, pe care le consideră încălcate. 

Și în România, Biserica, pe de o parte, și decidenții politici, pe de alta, au avut poziții diferite despre felul în care credincioșii ar trebui să interacționeze cu spațiul liturgic. Există o „schismă” între Stat și Biserică pe această temă? 

Nu există o ostilitate ideologică în raportul dintre Stat și Biserică, pentru că legea este făcută în mod democratic și nu-și trădează intenția de restricționare în ce privește activitatea și modul de manifestare a Bisericii. La noi, prioritate are însă elementul subiectiv, al persoanei care pune problema. Suntem dominați de subiectivism. Păreri diferite între Stat și Biserică? Mi se pare normal. În fond, sunt două instituții cu scopuri și viziuni diferite. Statul este o organizare administrativ-politică și nu are nicio legătură cu Împărăția lui Dumnezeu, predicată de Biserică. Amândouă se găsesc pe teren comun atunci când este vorba de binele obștesc. Bisericile, în general, trebuie să se obișnuiască să activeze în condițiile pe care Statul le impune – în spirit democratic – spre binele obștesc. Statul trebuie să respecte pe toți în mod egal, dar în diversitate. Dar dacă Statul impune Bisericii regulile sale, fără o consultare prealabilă cu spațiul larg, ecleziast, atunci demonstrează o tendință dictatorială sau polițienească.

Restricțiile impuse de Stat îi afectează în egală măsură și pe credincioși, și pe atei?                                    

Dacă unui pasionat de fotbal îi închizi stadionul, nu este același lucru cu a închide o Biserică pentru un creștin, a cărui suferință este total deosebită pentru că spovedania, Sfânta Împărtășanie și Sfânta Liturghie sunt viața lui. Pentru preîntâmpinarea situației de emergență, Statul are, prin organizarea sa, capacitatea de a numi comisii mixte, cu oameni luminați în relația biunivocă  – ceea ce, din păcate, nu s-a întâmplat. Instituțiile mari, cum este Biserica, pentru adaptarea sa la coronavirus, cer mai multă consultare și competență în domeniu. A crea o nemulțumire și o tensiune socială profundă demonstrează incapacitatea și lipsa de respect ale Statului față de instituțiile pe care el însuși le-a autorizat  să  funcționeze.  

În situații de contrarietate vădită ar trebui să primeze dogma bisericească?

În situația de emergență, Biserica – înainte de orice dogmă – trebuie să arate că este mama neamului, că are grijă de sănătatea oamenilor. Problema de fond nu este dacă dogma se află în pericol; este greșit din partea reprezentanților Bisericii să pună dogma în prim plan, ca motiv de indisponibilitate la tratative. În același timp, nici Statul nu trebuie să profite de pandemie pentru a ataca dogma Bisericii. Ar fi o provocare. Biserica trebuie să ia act de măsurile restrictive, dar în probleme care privesc credința sa, este totuși condiționată de un consens larg în hotărârile sale, așa cum hotărârile sunt condiționate în toate Bisericile creștine. Consensul larg stă la baza deciziilor, pentru că numai consensul general dă valabilitate deciziei.

Care este, din această perspectivă, particularitatea Bisericii ortodoxe față de alte Biserici creștine?

Particularitatea Bisericii ortodoxe este  modul  de  manifestare a credinței într-un cadru social. Biserica ortodoxă este o Biserică foarte creativă, inventivă și plină de viață. Prin manifestările sale externe, are o puternică forță de a implica persoana. Sunt foarte multe tradiții, foarte multe obiceiuri create de popor pe baza credinței, cultul este foarte viu – sfinte icoane făcătoare de minuni, sfinte moaște, pelerinaje, rugăciuni mijlocitoare la sfinți, rugăciuni mijlocitoare la mănăstiri. Creștinii ortodocși sunt într-o continuă întâlnire și comuniune, bucurându-se de agape făcute aproape pentru orice episod de cult. Nesfârșitele schimburi de mâncare, băutură, lucruri simbolice, toate sunt urmarea rugăciunilor de sfințire și binecuvântare. Viața ortodoxului este o continuă comuniune cu Dumnezeu. În centru sau la periferie, a interzice din aceste rituri este o lovire în credință, pentru că lovește în Dumnezeu care este același în centru ca și la periferie. De aceea, în Biserica ortodoxă, schimbările care se impun în cazuri de necesitate au nevoie de persoane competente și nu de persoane care nu au legătură cu problema, foarte complexă de altfel.  

Sunteți pentru spovedanie la distanță de preot? Pentru împărtășanie cu lingurițe de unică folosință? Slujbă în aer liber? Renunțarea la gesturile de venerație față de icoane?

Tema distanțării fizice în  diversele momente liturgice, la spovedit, la împărtășit sau gesturile ca expresie a evlaviei creștinești – sărutarea sfintelor icoane, sfintelor moaște, atingerea preotului, semnul păcii sau diferitele îmbrățișări – nu o consider o problemă fără rezolvare sau fără o înțelegere a lor. În primul rând, una dintre definițiile date Bisericii spune că este corpul mistic al lui Hristos. Înseamnă că noi avem un raport mistic, în cadrul Bisericii, cu Hristos. Hristos s-a înălțat la cer, dar este prezent și lucrează în Biserică la sfințirea creștinului prin lucrarea Duhului Sfânt. În toată lucrarea Bisericii, este prezent și Dumnezeu Tatăl, pentru că plenitudinea credinței este împărtășirea din iubirea treimică. Creștinul înaintat în credința vie are un raport mistic cu Sf.Treime, în care poate să reducă mult gesturile materiale și exteriorizate, desigur fără a le elimina. Există în rugăciunea Bisericii enunțul îmi plec genunchii inimii, un gest liturgic-spiritual pe care misticul îl poate însoți de gesturi fizice reduse. Nu trebuie să exagerăm materializarea credinței pentru că riscăm s-o golim de conținut.

Atunci care mai este valoarea acestor gesturi fizice?

Toate gesturile liturgice – prin care se presupune că se transmit virusul și bolile – fac parte, de fapt, dintr-o carte de pedagogie prin care Biserica îl conduce pe creștin în tainele credinței vii, adică aceea trăită, experimentată. Biserica nu renunță la aceste gesturi manifeste, pentru că ar distruge întreg edificiul pedagogic de transmitere a credinței și a valorilor sale. Dar credința ortodoxă este trăită liturgic și bisericesc, dincolo de orice pedagogie. Celelalte Biserici creștine dau foarte mare importanță sau pun în centru instrucția, apelează la conferințe, meditații, la cercetare teologică în școli, cateheză, predici, în care este solicitată rațiunea sau puterea de înțelegere a creștinului. De aceea, creștinii care nu sunt ortodocși par mai instruiți, iar creștinii ortodocși par poate mai puțin instruiți, dar mai evlavioși. Instrucția riscă să implice numai mentalul, evlavia implică toată personalitatea în actul liturgic. Evlavia este puntea care unește trupul cu sufletul și cu Dumnezeu.

Poate evlavia să compenseze adevărurile științifice?

Exteriorizarea evlaviei poate fi atacată ca neștiițifică, fapt pentru care o gândire mai superficială poate numi manifestarea creștinului ortodox ca retrogradă și medievală,  o consecință a omului ignorant. Cu o abordare reductivă, știința are trei mari principii: de cercetare a obiectului său, de experimentare a obiectului său și de observație ca o concluzie a activității științifice, în care observația își spune ultimul cuvânt în formularea legii pe care o urmează obiectul cercetat. Poate nu știați că, după ce preotul împărtășește sute de persoane cu aceeași linguriță și din același Potir, obligatoriu, se împărtășește și pe el, întotdeauna. Dacă sunt om de știință, suspectez că prin acest gest transmit virusuri, bacterii sau boli. Dacă însă urmăresc cu atenție, ani de zile, acest fenomen și chiar cercetez secole întregi despre istoria acestui act, la urmă trag o concluzie. Fără prejudecăți, fără intenții de a strâmba adevărul, constat că  – în loc să descopăr că această categorie socială numită preoți este victimă sigură a gestului nesăbuit, adică primii și cei mai contaminați –  de fapt nu sunt victime. Nu se îmbolnăvesc.  Poate m-aș fi așteptat să fie așa, dar nu  este, nu se confirmă.

Este o informație extraordinară, insuficient popularizată de BOR. Care ar putea fi explicația?

Intervine ceva ce, ca om de știință, nu reușești să înțelegi – adică de ce contaminarea nu se produce. Ca om de știință onest, mai fac o tentativă și îi  întreb pe preoți sau pe creștinii un pic mai luminați ca să obțin o explicație. Observ că toți o consideră o minune pe care o pun pe seama lui Dumnezeu. Eu, ca om de știință, pot să  încadrez fenomenul acesta ca o excepție de la regulă sau de la lege. Toate legile au excepții, este un adevăr științific. O consider o excepție pentru că, personal, nu vreau să o consider o minune care să mă convingă să devin credincios.

Credeți că, recunoscând excepția de necontaminare a preoților, un om de știință se transformă în credincios? Poate că era deja…  Știința și credința sunt incompatibile?

Nu sunt incompatibile pentru că nu sunt comparabile. După părerea mea, un om de știință credincios are mai multe șanse de succes, pentru că are lângă el, are în el, pe Cineva care știe dinainte rezultatul cercetărilor lui și care, într-o bună dimineață, îl poate ilumina, așa, din senin.  Deci, dacă era credincios, atunci a găsit explicația. Altfel, este dreptul lui să fie ateu, lucru care ar trebui să nu deranjeze pe nimeni în principiu. Este dreptul oamenilor de știință să creadă sau nu. Dar a nega evidența observației științifice demonstrează ori prejudecată, ori ignoranță, ori rea voință, ori ură obsesivă. Un ateu nu poate înțelege logica creștinului și un creștin nu poate înțelege logica ateului, dar singura și necesara regulă de conviețuire dintre ei este respectul. Respectul libertății cuvântului, al opiniei și al credinței religioase sunt fundamentele libertății garantate de o Constituție democratică. În Statele Unite se pune mare preț pe acest principiu al libertății religioase. Dacă nu există respect, atunci apare războiul intelectual, cultural sau războiul la propriu, ceea ce pentru societate și umanitate este o pierdere de timp sau o nebunie.

Și atunci, care e concluzia în controversa împărtășaniei cu lingurița?

Nici vorbă de lingurițe de unică folosință. Se aplică regula cine are credință să se împărtășească, cine nu are credință să nu se împărtășească pentru că se împărtășește spre osândă, adică se poate contamina. Aceasta este regula Sf. Scripturi, nu este opinia mea. Științific, am expus problema și nu mai este nimic de adăugat. Problema se încheie definitiv aici. În virtutea practicii  seculare a Bisericii,  a spiritului științific onest și a cadrului  legal al Constituției,  creștinul  ortodox  are dreptul  inalienabil al libertății sale de a decide, Biserica are dreptul să-și continue practica sa, iar ateul – să-și vadă de ateismul său, care este garantat de dreptul său de a decide liber, în baza Constituției țării.

FOTO: Cardinalul Matteo Zuppi primește colinda comunității românești din Bologna la Palatul Episcopal, în prezența clerului BOR și a Bisericii Greco-Catolice

FOTO: Cardinalul Matteo Maria Zuppi, arhiepiscop de Emilia Romagna și Bologna, împreună cu preotul decan Ion Rîmboi

 

FOTO: Preotul decan Ion Rîmboi adresându-se comunității românești de 8 Martie, în pezența primarului orașului Bologna, Virginio Merola

Foto: Preotul decan Ion Rîmboi, alături de Consulul general al României, oferind o cocardă în culorile drapelului național primarului orașului Bologna, Virginio Merola

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cele mai citite

Mesajul premierului Marcel Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO

În cei 20 de ani de apartenenţă la NATO, România a devenit un pilon important şi şi-a consolidat poziţia în interiorul alianţei, respectându-şi angajamentele...

Deca, vizită în Sibiu. Agenda ministrului Educației

Ministrul Educației, Ligia Deca, efectuează astăzi o vizită în județul Sibiu. Vizita include participarea la *Gala performanței învățământului preuniversitar din Sibiu, vizitarea a două școli...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă