14.6 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024
AcasăCulturăS-a dat startul manifestărilor dedicate Centenarului

S-a dat startul manifestărilor dedicate Centenarului

Alcătuit dintr-o suită de momente artistice care subliniază importanța celor mai semnificative evenimente istorice care au marcat, de-a lungul vremii, evoluția poporului român, spectacolul rememorează figuri ale unora dintre personalitățile cărora le datorăm înfăptuirea statului modern.

„Unirea face puterea” nu este doar un slogan. Este o realitate dovedită în situații dintre cele mai diferite. Acum, când ne pregătim să aniversăm Centenarul Marii Uniri de la 1918, a fi uniți devine un imperativ pentru că doar împreună, sprijinindu-ne unii pe alții, și cu toții țara, putem spera la o viață mai bună.

Nicolae și Tudor Furdui Iancu, alături de grupul „Crai Nou”, Paula Seling, Iuliana Tudor, Proiect K1 și Tuan, cărora li se adaugă violonistul Daniel Lazăr și actorii Mihaela Rădescu, Vlad Rădescu și Sorin Francu își dau mâna pentru realizarea unui spectacol unic – pentru unitate, pentru prietenie, pentru România.

În decursul lunii decembrie au avut loc primele spectacole din acest turneu național la Alexandria și Târgoviște.

Cele mai citite

Asigurări de sănătate: despăgubirile cresc cu 27% în 2023, potrivit UNSAR

Românii au accesat anul trecut, în baza asigurărilor voluntare de sănătate, servicii medicale în valoare de 458 milioane lei. Cifra este în creștere cu...

Introducere în lumea lansetelor feeder

Pescuitul la feeder a devenit una dintre cele mai apreciate tehnici de pescuit în rândul pescarilor profesioniști și amatori din România. Atracția pentru această...

Remus Pricopie: “Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat?”

"Dacă medicul Cîrstoiu nu are șanse să câștige alegerile, de ce se depune un efort atât de mare să fie discreditat si, eventual, eliminat...
Ultima oră
Pe aceeași temă