Dacia Maraini este scriitoare, dramaturg, poetă, eseist, critic, dar şi o asiduă apărătoare a drepturilor celor oprimaţi: femei, copii şi emigranţi.
Cariera literară a Daciei Maraini a început acum şaptezeci de ani în Sicilia. Primul ei roman, “La vacanza”, a apărut în 1962 şi a fost urmat, la doar un an distanţă, de “L’eta del malessere”, care îi aduce autoarei şi prima recunoaştere: premiul internaţional al editorilor Formentor, moment din care Dacia Maraini a devenit un reper în dezbaterea culturală italiană. În paralel cu romanele ei, Dacia Maraini a scris şi a publicat poezii, povestiri, cărţi de călătorie, eseuri, cărţi de interviuri, cărţi pentru copii.
Tot din anii ’60 a devenit tot mai interesată de teatru, a început să scrie piese şi a întemeiat companii teatrale. În 1966, împreună cu Alberto Moravia, Enzo Siciliano şi alţii, a înfiinţat Compania Ariciului, platformă publică de contestare a noului teatru al gestului şi a celui de regizor ca factori de blocare a inovaţiei. Semnificativ pentru evocarea personalităţii Daciei Maraini este să amintim că textele ei s-au jucat şi în cadrul Teatrului Magdalenei, companie întemeiată, organizată şi condusă doar de femei.
Afirmarea definitivă a Daciei Maraini a venit în 1990 cu “La lunga vita di Marianna Ucria” (Lunga viaţă a Mariannei Ucria), care i-a adus şi unul dintre cele mai importante premii literare italiene, Campiello, şi a fost tradus în 24 de limbi. La finalul aceluiaşi deceniu, acestuia i s-a alăturat un alt premiu prestigios, Strega, acordat pentru volumul de povestiri “Buio” (Întuneric, 1999). De fapt, puţine sunt volumele Daciei Maraini care să fi trecut neobservate sau să nu fi primit o recunoaştere, mai mică sau mai mare, din partea criticii. De aceea autoarea este considerată una dintre cele mai importante voci ale culturii italiene a celei de a doua jumătăţi a secolului XX şi candidatul italian favorit la Premiul Nobel pentru literatură.
Scrise într-un stil liniar, apropiat realismului, operele Daciei Maraini ar putea părea prea puţin interesate de experimentările cei de a doua jumătăţi de secol XX. Alături de sinceritatea stilului marainian, de simplitatea cuvintelor, critica şi publicul au fost de acord în aprecierea tematicilor textelor sale. Credincioasă convingerilor sale, Dacia Maraini nu a abandonat niciodată intenţia de a da glas celor care, istoric, au fost reduşi la tăcere. Victime ale abuzurilor, femei, copii, minorităţi de orice fel, au primit în operele ei o voce răsunătoare şi un spaţiu pentru a-şi spune poveştile, pline de violenţă, durere şi marginalizare.
Prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa scriitoarei Dacia Maraini, Universitatea din Bucureşti onorează o personalitate prestigioasă a comunităţii literare italiene şi internaţionale, o personalitate care şi-a pus amprenta în mod decisiv asupra literaturii universale contemporane şi asupra luptei internaţionale împotriva discriminării şi oprimării unor minorităţi.
Evenimentul va avea loc începând cu ora 16:00, în sala “Constantin Stoicescu” a Palatului Facultăţii de Drept (Bvd. Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46).
