18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăCulturăSibiu, oraşul unde sunt păstrate două manuscrise semnate de Mihai Eminescu

Sibiu, oraşul unde sunt păstrate două manuscrise semnate de Mihai Eminescu

“Eminescu a fost de două ori la Sibiu, o dată în adolescenţă, cu trupa lui Pascaly, şi a doua oară în 1869, când există o semnătură la Muzeul de Istorie Naturală”, a precizat Radu Vancu.

Conform acestuia, Mihai Eminescu s-a întâlnit la Sibiu cu fratele său, Nicolae, care era student la Drept.

Singurele dovezi că Eminescu a trecut prin Sibiu de două ori sunt o placă pusă pe o clădire care se află în centrul istoric al oraşului, unde ar fi stat poetul în anul 1868, şi semnătura acestuia, după ce a vizitat Muzeul de Istorie Naturală, în 1869.

Prima dată, Mihai Eminescu a venit la Sibiu, ca sufleur într-o companie de teatru. Dovada prezenţei sale în Sibiu este placa montată pe casa în care a fost cazat. “În această casă a poposit Mihai Eminescu între 18 şi 30 iunie 1868 în trecerea lui prin Sibiu, cu trupa dramatică a lui Mihai Pascaly”, scrie pe casa situată pe strada Mitropoliei din Sibiu. Această plăcuţă este singura dovadă a trecerii lui Eminescu prin Sibiu, pe care o poate vedea oricine care trece prin faţa clădirii.

Cei care doresc să vadă semnătura poetului în original trebuie să meargă pe strada Cetăţenii, nu departe de locul unde se află casa în care a poposit poetul, la Muzeul de Istorie Naturală. Mihai Eminescu a vizitat muzeul sibian în iulie 1869, când a semnat în cartea de onoare a instituţiei. Muzeul se învecinează cu clădirea Filarmonicii, locul unde, pe timpul lui Eminescu, se afla teatrul din oraş, unde poetul fusese cu trupa lui Pascaly.

Iubitorii poeziei eminesciene au ocazia unică să vadă manuscrisul poeziei “Şi dacă…”, care este păstrat în Biblioteca Judeţeană ASTRA din Sibiu, aflată în parcul cu acelaşi nume, foarte aproape de Muzeul de Istorie Naturală. Cine doreşte să vadă poezia aşa cum a scris-o poetul Mihai Eminescu poate solicita acest lucru, manuscrisul fiind protejat în depozitul bibliotecii. Conducerea Bibliotecii Judeţene ASTRA din Sibiu nu poate preciza cum a ajuns aici manuscrisul. Cunoscuta poezie de dragoste a lui Mihai Eminescu este bine conservată şi se pot citi foarte clar versurile.

 Cel de al doilea manuscris semnat de Mihai Eminescu este o scrisoare, care însă nu poate fi văzută de cititori, fiind păstrat în muzeul din incinta Academiei Forţelor Terestre din Sibiu. Această scrisoare a lui Eminescu a ajuns la academia militară din Sibiu în 2018, fiind donată de ambasadorul României în Germania, Emil Hurezeanu, când acesta a primit titlul de Doctor Honoris Causa. Scrisoarea a fost redactată de Mihai Eminescu în septembrie 1873. Este vorba de o corespondenţă diplomatică redactată de Mihai Eminescu în calitate de secretar personal al lui Theodor Rosetti, în cadrul legaţiei României la Berlin.

“Domnule ministru, fiindcă Ulysse de Marsillac, după cum mă anunţaţi prin adresa D voastră nr.7646, se oferă a distribui la cabinete de lectură “Jurnal de Bucharest”, vă rog să mijlociţi ca deocamdată aceasta foae să se trimită la “Akademische Lescholle ” Berlin, Georgenstrasse – rămânând a va indica mai în urmă şi alte asemenea locale. Primiţi Domnule Ministru asigurarea deosebitei mele consideraţiuni”, scria Mihai Eminescu în scrisoarea păstrată la Academia Trupelor Terestre din Sibiu.

Cele mai citite

Rafael Nadal, ca-n vremurile bune! Spaniolul s-a calificat în runda a doua a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal, în vârstă de 37 de ani, a obținut o victorie impresionantă joi, calificându-se în runda a doua a...

VIDEO. Mai multe persoane au fost reținute pentru trafic de droguri. Una din ele, prinsă în flagrant

La data de 25 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Constanța (DIICOT) au dispus...

Cursa pentru București. Gabriela Firea: „Am încredere în şansele mele, pentru că Bucureştiul arată mult mai rău decât acum patru ani”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că are încredere în şansele sale la alegeri, deoarece, după propriile spuse, Bucureştiul arată „mult...
Ultima oră
Pe aceeași temă