5.4 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăCulturăSimona Deaconescu, primul coregraf român emergent la Springboard Danse Montréal

Simona Deaconescu, primul coregraf român emergent la Springboard Danse Montréal

Simona va intra în competiție pentru premiul EMERGE, care presupune realizarea unei producții pentru Gibney Dance Company New York în 2020. Artista va prezenta, de asemenea, un fragment dintr-un spectacol anterior.
Programul Emerging Choreographers a devenit o tradiție a festivalului, de-a lungul timpului nume importante din industria internațională a dansului fiind invitate, la începutul carierei, să realizeze spectacole în cadrul acestei secțiuni.

Aflat la cea de-a 18-a ediție, Springboard Danse Montréal se desfășoară între 9 și 28 iunie și prezintă lucrări ale unora dintre cei mai recunoscuți coregrafi din lume: Sasha Waltz, Ohad Naharim, Cristal Pyte, Johannes Wieland și alții.

Simona Deaconescu a ales să danseze solo pentru prima oară unul dintre momentele sale preferate din spectacolul “Counterbody”, care i-a adus și nominalizarea de artist Aerowaves Twenty18. Evenimentul va avea loc pe data pe 14 iunie la Places des Arts.

Pe 28 iunie, Simona Deaconescu va prezenta la Usine C în Montreal, instalația performativă “Sons and Daughters” – o primă lucrare dintr-o trilogie inspirată de atmosfera post-punk a anilor ’70-’80 și începuturile cyberart. A doua parte a proiectului va fi realizată, în continuarea colaborării cu Centrul Național al Dansului București, la Sala “Stere Popescu”, în toamna acestui an, alături de compozitorul ucrainian Andrzej Hladyshevsky / Monocube și artista berlineză Amanda Kardinal, în cadrul unui proiect co-finanțat de AFCN – Administrația Fondului Cultural Național.

Coregrafa şi regizoarea Simona Deaconescu, cofondatoare a festivalului Bucharest International Dance Film Festival, a prezentat spectacole, filme și a susținut ateliere la festivaluri importante din SUA, Austria, Italia, Bulgaria, Turcia, Lituania, Chile, România.

Cele mai citite

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Nicușor a lansat cel mai mare fake-news de campanie

Nicușor Dan a rostogolit cea mai mare minciună din actuala campanie electorală. Presa neomarxistă s-a grăbit să preia anunțul echipei sale, potrivit căruia Agenția...

Părerea românilor despre cazinourile pe bani reali

În momentul de față se discută foarte mult la nivel național despre cazinouri și platforme care oferă jocuri pe bani reali. Operatorii de jocuri...
Ultima oră
Pe aceeași temă