20.8 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăCulturăSpectacolele lunii aprilie la Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”

Spectacolele lunii aprilie la Teatrul Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”

Șase spectacole vor fi susținute în luna aprilie de artiștii Teatrului Național de Operetă și Musical “Ion Dacian”. Spectacolele vă vor purta prin muzică, dans, lumini, costume în mai multe lumi pline de culoare și fantezie.

 

13 aprilie, de la 18:30, “Victoria si al ei husar” se joacă pe scena Sălii Mari a Palatului Național al Copiilor. Subiectul operetei și idila celor două personaje principale ne poartă, rând pe rând, din peisajul însorit al Japoniei, în pitorescul St. Petersburg, ajungând apoi într-un orășel din Ungaria. Sunt însoțiți în călătoria lor de baletul operetei și de costumele adaptate fiecărui loc în care protagoniștii își spun povestea.

Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/victoria-si-al-ei-husar-viktoria-und-ihr-husar/

 

14 aprilie, de la 19:00, Sala Mică a Palatului Național al Copiilor se transformă într-o comunitate londoneză. În London – A New Story viața a trei vecini și un poștaș se schimbă sub pretextul unei invitații la casting. Ambiţia, nostalgia, nevoia de a arăta că încă mai sunt competitivi îi aduce pe toţi în situaţia de a reevoca şi interpreta melodii superbe, de mare succes. În final, însuşi poştaşul este cooptat în această vâltoare şi sunt şanse să se înfiripe chiar şi câteva idile!

Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/london-a-new-story/

 

15 aprilie, de la 19:00, la Sala Mare a Palatului Național al Copiilor, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” vă poartă în atmosfera franțuzească printr-un spectacol-manifest “Bonjour, bonne nuit, Paris!”. Directorul unui celebru teatru muzical anunţă întreaga trupă că se vede nevoit să găsească o altă sală de spectacole, deoarece aceasta se va închide pentru moment. Ce se va întâmpla? Va reuși trupa teatrului să rămână unită și să scoată spectacolul anunțat și deja vândut? Vă invităm să trăiţi alături de noi această experiență.

Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/bonjour-bonne-nuit-paris/

 

21 aprilie, de la ora 19:00, aduce din nou în fața publicului bucureștean “Povestirile lui… Offenbach”. Spectacolul îmbină perfect melodica și ritmica, armonii pline de culoare și ușor de memorat.

Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/povestirile-lui-offenbach/

 

22 aprilie, de la ora 19:00, “Voievodul Țiganilor” este prezentat pe scena Sălii Mari a Palatului Național al Copiilor. Intrigi, iubire și război într-o operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul pe un libret de Ignaz Schnitzer, după povestirea Saffi a romanicerului Mór Jókai.

Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/voievodul-tiganilor/

 

27 aprilie, de la ora 19:00 – Cei trei vestitori ai primăverii sunt cei trei tenori George Ionuț Vîrban, Bogdan Lupea și Andrei Pleşca. “Vestitorii primăverii… în partituri tenorale” este un concert extraordinar de muzică de operetă, musical și canțonete, sub bagheta dirijorului Lucian Vlădescu.

Detalii despre spectacol și distribuție: http://www.opereta.ro/spectacole/vestitorii-primaverii-partituri-tenorale/

Biletele pot fi achiziţionate online, pe www.startickets.ro și în reţeaua de magazine Startickets.ro: B-dul Tineretului Nr. 8 – 10, Casa de bilete a Palatului Naţional al Copiilor, Bucureşti, Calea Dorobanţi nr. 62, apt. 5

Mai multe detalii legate de spectacolele noastre găsiți pe: www.opereta.ro

 

Parteneri: Agerpres, Evenimentul zilei, Capital, Șapte seri, Radio România Cultural, România Liberă, DC News, Radar de Media, societateamuzicală.ro, mklasica.ro, eva.ro, ArtOut, Grădina Botanică „Dimitrie Brândză”, Universitatea București, goingout.ro, inoras.ro, iqool.ro.

Sponsori: Bucuria, ookee.ro.

Cele mai citite

Orașul Harkov ar fi fost atacat de Rusia cu un nou tip de bombă cu sistem de ghidare

Este posibil ca Rusia să fi utilizat un nou tip de bombă cu sistem de ghidare în atacurile aeriene asupra oraşului Harkov, din nord-estul...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

Welkins: Excelență în siguranță și inovație pentru clădiri

În lumea modernă, unde siguranța, accesibilitatea și iluminarea sunt priorități esențiale, compania Welkins Fire Protection Solutions SRL se remarcă ca un lider în furnizarea...
Ultima oră
Pe aceeași temă