15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăCulturăTeatrul „Ariel” prezintă un spectacol inspirat din eclipsa de soare din 1999

Teatrul „Ariel” prezintă un spectacol inspirat din eclipsa de soare din 1999

Directorul instituţiei teatrale municipale, Gabriel Popescu, a precizat că noua premieră, a patra din acest an, are la bază eclipsa de soare de acum 20 de ani, în atenţia spectatorilor fiind adusă o poveste de dragoste presărată cu “de toate”.

“Vorbim despre un eveniment important al oraşului – eclipsa de soare din 1999 care s-a văzut cel mai bine de la Râmnicu Vâlcea. Pe baza acestei poveşti s-a scris un text special pentru Râmnic. Dramaturgul Andreea Radu a scris împreună cu regizorul Vlad Popescu acest text şi va ieşi pe 1 decembrie premiera (…) Spectacolul este îmbinat cu mult dans, cu multă muzică şi life, cu multă comedie, dar în acelaşi timp şi cu dramă. Deci, are de toate”, a declarat directorul Teatrului “Ariel”, potrivit Agerpres.

Regizorul Vlad Popescu a spus că spectacolul a fost realizat după un text contemporan care se adresează unei public foarte larg – de la adolescenţi, până la cei mai vârstnici dintre spectatori.

“În poveste, eclipsa este un motiv prin care personajele ajung să se întâlnească. Este o poveste absolut universală, acest eveniment fiind doar un motiv, dincolo de simbolul eclipsei despre care se spune că ar aduce şi sfârşitul lumii. De aici toată chestia asta cu sfârşitul lumii, dar e doar un joc pe care Andreea îl face din dorinţa de a ne opri un pic şi a ne da seama că de fapt fiecare zi e importantă şi în fiecare zi ar trebui să trăieşti ca şi cum ar fi ultima”, a spus regizorul Vlad Popescu.

Premiera spectacolului “Cel mai amuzant sfârşit de lume… din lume” va avea loc duminică, de la ora 19,00, la sediul teatrului de la Cinematograful “Geo Siazescu”, din cartierul Ostroveni.

Cele mai citite

Securitatea și sănătatea în muncă – serviciu obligatoriu pentru orice afacere din România

Companiile active cu minim un angajat au obligația de a respecta un protocol foarte strict pentru a asigura întregului personal condiții sigure de muncă....

Se dezumflă balonul Green Deal!

În România, nu se vorbește deloc despre eșecul reuniunii miniștrilor de mediu din UE, cu privire la adoptarea Legii pentru Refacerea Naturii. Deși grupul...

Legea pentru prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă, promulgată de Klaus Iohannis

Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă