13.1 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăD'ale cetățeanuluiCiolacu vrea mobilă nouă pentru parlamentarii muncitori din Senat și din Camera...

Ciolacu vrea mobilă nouă pentru parlamentarii muncitori din Senat și din Camera Deputaților

După ce a sărbătorit o noapte întreagă victoria zdrobitoare repurtată împotriva lui Teodorovici, la Congresul Extraordinar PSD, Marcel Ciolacu a declarat ieri că prima măsură pe care și-a propus să o ia în calitate de președinte ales al PSD este una care stă, de fapt, în atribuțiile sale de șef al Camerei Deputaților. Ciolacu a anunțat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că intenționează să ceară acordul colegilor din Parlament pentru remobilarea sălilor în care se țin ședințele de plen.

Ciolacu a și prezentat o propunere în privința noului mobilier, unul care, în opinia sa ”ar scoate munca de parlamentar din zona stahanovismului și ar duce-o în zona ergonomiei productive”.

”Cred că și domnul Cazanciuc, șeful interimar al Senatului, este în asentimentul meu. Aleșilor României, senatori și deputați, deopotrivă, le datorăm măcar respectul de a le oferi întreg confortul necesar desfășurării activității în condiții optime pentru misiunea pe care o au. Să stai în ședințe de 8 sau 10 ore în niște fotolii rigide și vechi de când lumea nu e numai inconfortabil ci poate deveni chiar periculos pentru sănătatea colegilor noștri”, a declarat Ciolacu.

Potrivit proiectului lui Ciolacu, fotoliile din Senat și din Cameră ar urma să fie înlocuite cu un fel de divanuri sau canapele extensibile, cu tetiere reglabile și dotate cu noptiere și veioze cu lumină discretă, care să nu deranjeze vizual parlamentarii, la toate acestea urmând să se adauge aparatura de exprimare a votului și niște sonerii individuale prin intermediul cărora, la momentul oportun, aleșii vor fi treziți din somn și vor fi anunțați să își exprime sufragiul.

(Citește articolul în Academia Cațavencu)

Cele mai citite

Declarațiile lui Ştefan Târnovanu înaintea derby-ului cu Rapid

Ştefan Târnovanu, portarul liderului FCSB, spune că formaţia sa este favorită la câştigarea derby-ului de sâmbătă, cu Rapid, şi că este deja cu gândul...

Urzicile: Delicii Verzi Pline de Nutrienți și Beneficii pentru Sănătate

Urzicile, deși adesea evitate din cauza proprietăților lor iritante la contactul cu pielea, sunt o sursă valoroasă de nutrienți și au numeroase beneficii pentru...

Marseille, Atalanta, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat în „careul de ași” al Europa League

Olympique Marseille, Atalanta Bergamo, AS Roma și Bayer Leverkusen s-au calificat joi seară în semifinalele Europa League, după meciurile din manşa secundă a „sferturilor”. Liverpool...
Ultima oră
Pe aceeași temă