7.6 C
București
miercuri, 27 martie 2024
AcasăD'ale cetățeanuluiDespre România obișnuită și Noul An tras pe același calapod

Despre România obișnuită și Noul An tras pe același calapod

Cu pandemia asta impredictibilă nu ne rămâne decât să urmărim profețiile tandemului Fecioru – Voropchievici pe Antena 3, să ne lămurim ce șanse avem să o mierlim până la sfârșitul anului ăsta pe motiv de coronavirus.

 
Deocamdată, însă, putem spune că, la trecerea dintre ani, apocalipsa personală a lăsat loc apocalipticei normalități mioritice, pe care cu toții am avut ocazia să o admirăm doar cu ochiul și timpanul liber, că nasul și gura le-am cam avut ocupate cu măștile reglementare.

Așadar:

– Războiul cu petarde s-a reluat pe plaiurile mioritice, după ce, în fiecare an, fiecare guvernare i-a pus capăt la televizor cel puțin o dată, dacă nu chiar de două ori, înainte și după Sărbători. Deși la o scară mai mică decât măcelul obișnuit pe vremea anterioarei stăpâniri pesediste, am revenit la obiceiul victimelor sfârtecate de minigrenadele chinezești. Datorăm asta înțeleptei guvernări a administrațiilor liberale și încăpățânării neamului de a-și da singur cu explozibilii în cap, de bucurie. Normal, nu?

– Secțiile de Urgență au fost din nou asaltate cu semicadavrele românașilor băgători din greu la maț în cinstea vegetarianului Iisus. Comele alcoolice au fost la ordinea zilei, respectându-se tradițiile dacilor de la care au pornit toate limbile și civilizațiile pământului. Iarăși un fapt de normalitate, avem dreptate?

– Împărțirea românilor în două tabere pe criteriul pro și contra Iohannis & Company este neclintită în mintea, și așa puțină, a românului, formată cu predicile creștinului adevărat Gâdea. Unii văd în actualul Președinte cel mai mare politician român postbelic, alții sunt uluiți cum de n-a fost dus încă la execuție după toate dezvăluirile legate de casele lui obținute mai mult sau mai puțin legal. Normalitatea asta va continua, probabil, pe tot parcursul lui 2021, pentru că, nu-i așa?, orice națiune are nevoie de o temă fundamentală în existența ei.

– Legat de paragraful anterior, porcăielile pe internetul național, cu preponderența normală a celor feisbuciste, au continuat în chiar noaptea Anului Nou. O tabără le-a urat ani mulți la Jilava băieților din echipa Orban – Cîțu, iar cealaltă și-a dorit o suplimentare consistentă pentru cantonamentul lui Liviu Dragnea, și-o solidarizare, cu acesta, dincolo de gratii, a actualei conduceri PSD. Mai normal de atât nici că se putea, ce Antena mea!

– Tot în subsidiar la partea internautică, o parte însemnată a românilor cu tastatură așteaptă din nou ca anul la debut să fie ultimul din istoria Patriei așa cum o știm noi. Ea va fi făcută bucăți de masonii chitiți pe sfârtecarea României, alături de furtul aurului pe care noi îl vrem rămas îngropat și al tainelor Universului depozitate de Zamolxis sub Sfinxul din Bucegi. Evident, noii reprezentanți ai acaparatorilor sunt băieții cu glezne goale de la USR. Din nou, absolut normal, am spune, în condițiile în care și Șoșoacă a ajuns să-i ia locul lui Vadim, cu tot cu Garcea, Dan Bittman și Revelionul lor de la TVR.

– Și că tot vorbeam de Revelionul TVR, trebuie să recunaștem că toate programele televiziunilor pentru noaptea dintre ani au fost, cu mici excepții, niște porcării, pentru anormalii cărora nu le plac țigănelile televizate după reluarea lui Singur Acasă pe modelul Hrușcă la Crăciun. Din păcate, anul ăsta nici măcar actorii din reclamele Catenei nu ne-au mai reumplut farmacia inimii de veselie. Doar forma fizică de contorsionist a lui Dan Negru a rămas de invidiat, în pofida trecerii anilor și, poate și a lui, pe la farmacia cu pricina. Frumos și normal, s-o țină tot așa!

– Iohannis a ținut-o tot pe-a lui, apărând în… (Citește întregul pamflet în Academia Cațavencu)

Cele mai citite

Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 76 de ani, se recuperează după operație. Actorul a primit un stimulator cardiac

Arnold Schwarzenegger, în vârstă de 76 de ani, a fost operat. El a primit un stimulator cardiac, după ce a suferit anterior trei operații...

Seară istorică pentru Georgia! Gruzinii s-au calificat pentru prima dată la un Campionat European

Naţionala de fotbal a Georgiei s-a calificat în premieră la un turneu final al unui Campionat European, după ce a câștigat la loviturile de...

Ciolacu: România va avea cea mai mare creştere economică din Europa în 2024

România va avea "cea mai mare" creştere economică din Europa anul acesta, bazată pe investiţii şi nu pe consum, a declarat, marţi, prim-ministrul Marcel...
Ultima oră
Pe aceeași temă