15.3 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăD'ale cetățeanuluiDupă Pandemie, Firea investește în periferie!

După Pandemie, Firea investește în periferie!

Cu Firea scăpată de stresul cafturilor cu Dragnea şi acoliţii pe linie de partid, și de spectrul răririi pandemice a electoratului pensionar, Primăria Bucureştiului are planuri mari pentru cartierele periferice ale Capitalei (și aici nu ne referim doar la cartierele care sunt la periferie din punct de vedere geografic, ci şi la cartierele care sunt la periferia civilizaţiei) din această toamnă, după asanarea epidemiei de Covid.

Să luăm drept exemplu cartierul Ferentari. Familiarizată cu pariurile imposibile, Gabriela Firea s-a trezit într-o dimineaţă, s-a legat cu sârma la ochi, a pus degetul pe hartă şi a decis: Ferentari – zonă turistică. Pentru că centrul Capitalei arată impecabil, zonele de promenadă promise au fost deja inaugurate, pistele de bicicletă rivalizează cu cele daneze şi, deci, e timpul să trecem la coafarea periferiei.

Probabil că aţi crezut că suntem ironici când vorbim de potenţialul turistic al cartierului Farentari. Mai ales că şi cetăţenii din zonă, întrebaţi de iniţiativa primăriei, au spus că nu înţeleg ce e aşa turistic în zona în care locuiesc. Intuim că nici proprietarii de bombe şi gherete nu sunt prea entuziasmaţi de perspectiva că în curând vor trebui să dea bon fiscal, să aibă o tarabă şi să nu mai pută.

Numai că vă înşelaţi şi refuzaţi să vă daţi seama cât de vizionari sunt edilii urbei noastre. Din cartierele rău-famate, precum Ferentari şi Rahova, se pot scoate oricând bani frumoşi din turism. Turism extrem, adică.

Citește întreg articolul în Academia Cațavencu!

Cele mai citite

Trafic blocat pe DN 6, în Bragadiru. Un motociclist a accidentat mortal un pieton

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seara, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a accidentat mortal un...

Welkins: Excelență în siguranță și inovație pentru clădiri

În lumea modernă, unde siguranța, accesibilitatea și iluminarea sunt priorități esențiale, compania Welkins Fire Protection Solutions SRL se remarcă ca un lider în furnizarea...

Legea pentru prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă, promulgată de Klaus Iohannis

Legea iniţiată de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale (MMSS) pentru ratificarea Convenţiei privind prevenirea şi eliminarea violenţei şi hărţuirii la locul de muncă a...
Ultima oră
Pe aceeași temă