Dacă ironia este emblema vremurilor noastre – și este -, atunci hipsterul este arhetipul tipului ironic. Pentru generația mileniului, în special pentru reprezentanții păturii de mijloc, ironia este principalul mod în care se poate trata viața și nu trebuie decât să adăști nițel în spațiul public, virtual sau fizic, ca să observi cât de prezent este acest fenomen. Publicitate, politică, modă, televiziune, publicații, interacțiuni sociale și bineînțeles, social media, toate manifestă această aplecare spre ironie. Bloggerii sunt atoateștiutori, veșnic critici, majoritatea a ceea ce citim online sunt emanații arțăgoase, nepoliticoase, snoabe sau arogante. Cinismul leneș saturează totul în jur, a înlocuit convingerile raționale ca marcă a unei lumi educate, ironia întreține o atitudine afectată și nihilistă care nu ne mai impresionează precum odinioară un episod din ”Seinfeld”.
Da, ironia este umor inteligent. Da, mișto-ul vinde și generează reacții și trafic. Sarcasmul direcționat către figuri politice asinine e amuzant. Sarcasmul îndreptat către celebrități care nu au pic de rușine e binemeritat. Ironia e unealta potrivită care să demaște ipocrizia, să facă mișto de prostul gust, să ridiculizeze nonsensul politic, să expună emoții false. Ironia ne menține perspectiva prin păstrarea distanței emoționale. Dar arta ironiei și-a pierdut viziunea și limitele și nu mai are principii și alt scop intrinsec decât miștocăreală și distrugere – se valorizează o istețime goală, poantele gratuite în defavoarea pasiunii și a convingerilor. Ea se poziționează uneori la un fir de păr de cruzime și uzitată în exces are potențial de abuz în mâinile celor interesați doar de artificii ieftine și seducție socială temporară.
Nu există hipster sărac, și asta mă duce cu gândul la unul din motivele pentru care nu apreciez curentul: suntem originali, suntem în afara curentului, dar de fapt suntem bine plantați într-un mediu privilegiat, care ne dă dreptul să ne văicărim și să fim apatici și aroganți. Pentru un tip relativ bine educat și confortabil financiar, ironia e ca un credit pe care nu trebuie să îl plătească niciodată cu vreun moment de sinceritate. Doar că hipsterul nu deține realmente nimic din ceea ce posedă.
Dar nici nu se poate lansa un atac împotriva hipsterului, devreme ce se atacă singur. Pavăza ironiei acționează ca un scut împotriva criticii, ironia e cel mai auto-defensiv mod, căci permite individului să-și decline responsabilitățile pentru alegerile proprii, estetice sau de altă natură. E ca și cum te-ai ascunde la vedere. E un subterfugiu, care etimologic, chiar asta înseamnă, ”o fugă secretă”.
Poate suntem mai buni la multitasking, mai pricepuți la tehnologie, dar alte abilități au avut de suferit: arta conversației, arta de a privi oamenii, arta de a te face remarcat sau de a fi prezent. Comportamentul contemporan nu mai este guvernat de subtilitate, de grație și atenție. Introvertirea și narcisismul sunt fundamentale și cumva, sinceritatea, comunicarea directă au devenit de nesuportat. Căci e atât de ușor să faci mișto de tot ce mișcă! Internetul ne permite cu ușurință să fim ofensivi și să jignim. E sigur, e la distanță, e fără consecințe.
