Indiferent de ce spune Europa despre români în general, un lucru e clar pentru fotbaliștii tricolori, după trei decenii de străbătut lumea în lung și în lat și de jucat prin duversele campionate ale Mapamondului. Internaționalii noștri, chiar dacă din ce în ce mai des arată că știu tot mai puțin cu mingea, demonstrează că stăpânesc de minune ghidul normelor bunului simț și își tratează adversarii în principal conform respectivului cod de conduită.
Săptămâna asta, la Ploiești, tricolorii s-au dovedit niște gentlemeni ireproșabili. Aproape că și-au primit oaspeții austrieci cu pâine și sare pe dreptunghiul verde și, politicoși, au acceptat cam tot ce au avut de dat aceștia. Inclusiv un gol, pe care l-au primit cu larghețea caracteristică poporului pe care îl reprezintă, mulțumindu-le chiar adversarilor pentru faptul că nu le-au dat mai multe.
Altfel, deși clasamentul arată că Irlanda de Nord ne-ar putea-o lua înainte, tot tricolorii au cele mai mari șanse de a părăsi pe unșa din dos Liga Națiunilor, cu profesorul Rădoi în frunte, frumos aliniați, doi câte doi, doar visând la o viitoare vizită la un turneu de anvergură. La cum au jucat, am putea spune că acești băieți de trupă, apți, dar necombatanți, nu au în raniță bastonul de mareșal, că nu-s soldații lui Napoleon, ci bâta de cioban, că-s răcanii eternului căpital stelist școlit la saivanul lui Gigi Becali.
Una peste alta, cu puțină implicare, până la următoarele preliminarii se pot schimba multe, ca să nu ajungem mergem la vreun Euro sau Mondial cu mâna-n buzunare, să nu ne fure careva țigările, și să ne-ntoarcem cu palmaresul plin doar de goluri încasate. Pentru asta însă e nevoie de o schimbare de mentalitate. Nu mai putem merge la nesfârșit pe mâna icoanelor lui Tata Puiu, lăsate moștenire succesorilor săi în vestiarul Naționalei, și care ori au ieșit din garanție, ori erau chinezești și li s-au consumat bateriile, ori nu erau avizate de BOR.
Clar că pe post și pe rugăciune nu ne mai putem baza, așa că trebuie încercat altceva. Iată, de pildă, noi n-am mai aduce la Națională nici antrenor român, nici antrenor străin, ci am merge pe mâna unui politician autohton. Ăștia au avut întotdeauna rezultate grozave. Păi spuneți-ne bouă vreun politician străin care a reușit să-și distrugă țara cu atâta temeinicie cum au făcut-o ai noștri, în ultimii 26 de ani. E clar că, dacă-și propun ceva, politicienii mioritici nu se lasă până nu reușesc. Și-au propus să distrugă agricultura, irigațiile, tractoarele? Le-au distrus pe toate! Și-au propus să pună pe butuci industria românească? Au pus-o! Au pus România pe aparate, de nu mai respiră singură, săraca? Au pus-o! Deși mai curând am putea spune că noi am pus-o, fiindcă ăștia se operează la Viena, pe noi ne operează cu stafilococul cu bisturiu la Colentina.
Așadar, dacă am fi în locul lui Răzvan Burleanu, președintele FRF, am merge cu jalba-n proțap pe la partide, să cerșim un antrenor priceput pentru Națională. De pildă, am merge la PMPeu, să-l cerem pe Băsescu. Ăsta de competiție e, că bea până-i descalifică pe toți bețivii din primul unsprezece, talent de comandant are, nu suflă nimeni în fața lui și, la o adică, dacă se trezește vedetismul în vreunul dintre tricolorii, îi altoiește Băse un dos de palmă de nu se vede și pe urmă jură că nu l-a lovit nici cu pumnul, nici cu karata, nici cu lopata. Cu Băsescu pe banca tehnică, avem asigurată calificarea.
Dacă nu vrea Băsescu, ar putea să meargă la Iliescu. Șandramaua stalinistă le are cu fotbalul, a fost ministru la Tineret și știe cum să-i ia pe junii tricolori. Și a fost ceva grangure și pe Ape, deci ar putea să fie singurul capabil să-i învețe pe drojdierii din Națională că, dacă beau apă, nu ruginesc. Cu o echipă de abstinenți, care nu văd două porți în loc de una și nici nu vomită la 4 dimineața în taxi, avem toate șansele să facem o figură frumoasă în Rusia. Nu mai vorbim de faptul că Iliescu e internaționalist declarat, adică știe terenul peste tot în Europa și în lume, și poate are colegi care, la rândul lor, pot pune o vorbă bună pe la arbitri în țările progresiste să ne mai dea și nouă câte un penalty, două, sau trei, să mai câștigăm câte o partidă. În cazuri de excepție, când nici cu 11 metri nu reușim să ne impunem, Ilici ar putea apela la doisprezecelea jucător – o garnitură de mineri bine făcuți, care sunt în stare să bată Brazilia, mai ales că brazilienii sunt la fel de colorați ca romii noștri din Ferentari, pe care minerii deja și-au făcut mâna.
(Citește întreg articolul în Academia Cațavencu)
