13.5 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăD'ale cetățeanuluiRo-Alert cu nea Argatu, s-anticipăm cutremuratu'!

Ro-Alert cu nea Argatu, s-anticipăm cutremuratu’!

Dincolo de eveniment, că seismul nu ne-a afectat mai deloc contează mai puțin. Ce e cu adevărat important, în opinia noastră, e că Ro-Alertul, sistemul ăla care ne-a cutremurat la buzunare, n-a zis nimic nici de data asta. Adică nu și-a făcut treaba, fapt pentru care degeaba ne anunță pe noi IFP că seismul s-a produs, dacă nu am aflat, așa cum ar fi trebuit, că urmează să se producă.

 
În atare situație, propunem autorităților să lase dracu ustensilele digitale tehnologice drăcești, iată, complet ineficiente, și să-l angajeze la Ro-Alert pe IPS Calinic Argatu, Mai Marele Arhiepiscopiei Argeșului și Muscelului, băiatul ăla care a declarat că Sfinția sa are pe persoană fizică un har aparte, grație căruia presimte cutremurele. Omul cică nu i-a scăpat niciunul dintre cele importante, inclusiv cataclismul din ’77, iar Colectivul de Prognosticare, Previziune și Prorocire al Academiei Cațavencu a studiat cu responsabilitate cazul Profetului argeșean, fiind în măsură să confirme adevărul comunicat populației.

O singură precizare corectivă am avea de adus: ce-i drept, după cum se știe, există vorbe că dl Calinic nu primește stimulii senzoriali înainte văzători în calitatea sa de Arhiepiscop, ci în aceea a sursei “Zamfir”, nume de cod folosit pe vremuri în revelațiile comunicate Mănăstirii Secu. Această dublură eterică a personalității sale și-a păstrat intacte canalele energetice informaționale, beneficiind de premoniții intime specifice șobolanilor. Care părăsesc primii corabia la scufundare sau ies cei dintâi din găuri la cutremurare, dar tot ei sunt primii întorși pe locurile binemeritate și primite de la Tata Noe.

O asemenea nuanțare nu ar fi importantă, totuși, în economia demersului nostru. Mai ales supra-oamenii cu asemenea calități specifice recepționează inclusiv avertismente când vin cutremure politice. Atunci își dau jos blana naturală pentru a intra în cea ecologică a salvatorilor națiunii organizați în Fronturi, după planurile de urgență elaborate tot la Secu. Nu știm cât e de adevărat, dar… (Citește întreg pamfletul în Academia Cațavencu).

Cele mai citite

Aproape 80 de percheziții, în 4 județe și în Capitală, într-un dosar de contrabandă cu țigări. Prejudiciu de aproape 13 mil. euro

Aproape 80 de percheziţii au loc în această dimineaţă în 14 judeţe şi în Capitală, într-o cauză ce vizează destructurarea a două grupuri infracţionale...

Institutul Național de Administrație oferă inteligență artificială pentru prefecți și subprefecți

Institutul Național de Administrație (INA) și-a lansat oferta programelor de formare profesională pentru anul 2024, primele module noi fiind cele despre utilizarea inteligenței artificiale. INA...

Votul din Consiliul de Securitate al ONU ce cere în premieră o „ încetare imediată a focului în Gaza” a fost salutat pe plan...

Votul de luni asupra unei rezoluţii a Consiliului de Securitate al ONU care cere pentru prima dată "încetarea imediată a focului" în Fâşia Gaza,...
Ultima oră
Pe aceeași temă