13.2 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieA crescut indicatorul de încredere macroecnomică al CFA România

A crescut indicatorul de încredere macroecnomică al CFA România

Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a crescut cu 0,9 puncte până la valoarea de 47,6 puncte, evoluţie datorată componentei de anticipaţii a indicatorului, potrivit unui comunicat al CFA România.

“Astfel, indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 2,9 puncte, până la valoarea de 64,2 puncte, în timp ce indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 2,8 puncte până la valoarea de 39,4 puncte. În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, peste 83% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7000, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7369”, se spune în comunicat.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (martie 2019/martie 2018) a înregistrat o valoare medie de 4,17% (valoarea mediană înregistrată este 4%).

“Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a ratelor de dobândă (faţă de valorile actuale) la leu atât pentru scadenţele pe termen scurt (3 luni), cât şi pentru cele pe termen mediu (5 ani), 98%, şi respectiv 90% dintre participanţii la sondaj anticipând această evoluţie. Astfel, rata medie a ROBOR cu scadenţa de 3 luni anticipată peste 12 luni este 3,02%, iar randamentul obligaţiunilor suverane denominate în lei cu scadenţă de 5 ani este de 4,51%. Ca urmare, pentru scadenţele pe termen scurt, sunt anticipate dobânzi real negative”, se menţionează în comunicat.

Indicatorul CFA România de încredere macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroeconomice.

Prin modul de realizare, acest sondaj cuprinde atât elemente specifice unui indicator de sentiment (încredere) către arată percepţia grupului de analişti membri ai CFA România privind evoluţia pieţelor financiare, a mediului de afaceri, a randamentelor şi riscurilor, cât şi un indicator fundamental de prognoză privind evoluţiile cursului de schimb, a ratelor dobânzilor şi inflaţiei. Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

În Rusia circulă zvonuri că doi suspecți implicați în atentatul de la Moscova au murit în arest

Doi dintre suspecții pe care Rusia i-a reținut după atacul terorist de la Moscova, din 22 martie, ar fi murit în arest. Acest zvon este...

Trafic blocat pe DN 6, în Bragadiru. Un motociclist a accidentat mortal un pieton

Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că, joi seara, pe DN 6, în localitatea Bragadiru din judeţul Ilfov, un motociclist a accidentat mortal un...
Ultima oră
Pe aceeași temă