19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieAdrian Benţa, consultant fiscal: „Pot să spună că nu se plătesc asigurări...

Adrian Benţa, consultant fiscal: „Pot să spună că nu se plătesc asigurări deloc”

RL: Cum se poate plăti o taxă înainte de depunerea declaraţiei pentru acea taxă?
Adrian Bența: O plăteşti pe 25 martie şi o declari în aprilie… imposibil, trebuie să existe modificări.

În această situaţie, contribuabilul ce poate să facă?
Când se duce prima dată să plătească va depune şi declaraţia. Eu cred că termenul acesta l-au dat doar ca să-şi creeze timp, să nu mai existe presiune pe contribuabil şi să modifice cadrul normativ.

Se pune întrebarea ce fel de modificări vor face. Noul ministru de Finanţe, Orlando Teodorovici, a spus că se gândesc să includă Declaraţia 600 în Declaraţia 200.
Aceasta înseamnă că ar trebui să depunem Declaraţia 200 pe 15 aprilie.

Declaraţia 200 până pe ce dată se depune?
Se depune până pe 25 mai.

Ori se depune până pe 15 aprilie, ori până pe 25 mai. Ce conţine Declaraţia 200?
Este declaraţia anuală de impozit pe venitul persoanei fizice.

Pe care o depune oricine?
Orice persoană care are venituri din activităţi independente.

Ca persoană fizică?
PFA, de obicei. Şi persoanele fizice cu drepturi de autor, doar dacă era cu impozitare pe 10%.

Explicaţi, vă rugăm, mai în amănunt ce înseamnă aceasta.
Impozitul pe venit a fost anul trecut 16%. La drepturi de autor, exista posibilitatea ca plătitorul să reţină 10% impozit, iar persoana fizică se ducea la finalul anului să depună declaraţia anuală de venit şi să mai regularizeze, adică să mai plătească şi ceilalţi 6%.

Adăugarea Declaraţiei 600 la Declaraţia 200 ce ar presupune? Că la persoanele cu un venit mai mare de 12 salarii minime pe economie, adică 12 x 1.900 de lei (n.n. – 22.800 de lei), se mai plătesc nişte bani în avans pe anul acesta?
Nu prea e în avans. E în timp real, dar nu este în avans. Dacă ai venituri extrasalariale mai mari de 22.800 de lei, atunci „ne mai dai şi nouă bani la Sănătate”. Dacă eşti PFA sau ai drepturi de autor, mai plăteşti şi la contribuţia pentru pensie, că o să ieşi şi tu cândva la pensie.

Cât la Sănătate, cât la pensie?
La Sănătate se plătesc 10% din salariul minim, adică 1.900 de lei pe lună x 10% = 190 de lei lunar. 2.280 de lei pentru tot anul.

Pentru venitul minim. Dar, dacă câştigi mai mult, plăteşti mai mult?
Nu, este o sumă fixă. Să zicem că Ionescu a încasat anul trecut 22.900 de lei venituri din dividende, 22.900 de lei din drepturi de autor, pentru că a vândut o carte, şi încă 22.900 de lei din PFA. Ionescu nu plăteşte de trei ori contribuţia la Sănătate, ci o singură dată, pentru că suma cumulată a veniturilor sale a depăşit 22.800 de lei.

Suplimentar, faţă de plata contribuţiei la Sănătate, dacă Ionescu e PFA sau are drepturi de autor, mai plăteşte contribuţia la pensie, de 25%. Dar te lasă pe tine, ca cetăţean, să optezi pentru baza de calcul la pensii.

Fiscul spune „nu mai puţin decât salariul minim pe economie”, de 1.900 de lei. Dacă Ionescu a câştigat foarte mult, poate să spună: „Nu vreau să calculez pensia mea la 1.900 de lei, că iau o pensie mică, vreau să mi-o calculez la 10.000 de lei”. Plăteşte 25% din 10.000 de lei.

Pilonul I de pensii de stat. Cu contribuţia la Pilonul II cum stau lucrurile?
Din cei plătiţi la Pilonul I, se reţin la Pilonul II de pensii facultative obligatorii 3,7%.

În situaţia aceasta, din prezent, cu Ordonanţa 1 a Cabinetului Dăncilă, practic, ce ar trebui făcut? Ar trebui amânată şi plata? Să dea încă o ordonanţă…
Depinde ce vor să facă. Aici suntem pe terenul altor filozofii fiscale. Dacă vrei să amâni plata, mai dai o ordonanţă, în care spui: „Nu se mai face plata pe 25 martie, prima plată se face pe 15 aprilie”.

Sau 30 aprilie, sau cândva. Pot să dea o ordonanţă prin care să spună că nu se plătesc asigurări sociale. Deloc. Bravo, felicitări, să trăiască domnul Teodorovici!

Nu cred însă că apare o astfel de ordonanţă. Lucrez de 10 ani ca PFA şi nu mi-a dat nimeni scutire la asigurări sociale. Dar, hai să presupunem că poate, pentru anumite categorii… nu se mai ia contribuţie la pensie pentru drepturile de autor. Treaba celor vizaţi când vor ieşi la pensie din ce trăiesc.

Pentru cei care au mai puţin de 12 x salariul minim de 1.900 de lei…
Nu există obligaţia declarării venitului şi plăţii asigurărilor sociale. Adică nu există obligaţia depunerii Declaraţiei 600.

Cei care sunt în această situaţie cum beneficiază de asistenţă de sănătate?
Te duci şi plăteşti asigurările de Sănătate pentru şapte luni.

Ce înseamnă aceasta?
1.900 de lei x 7 luni x 10%. 10% din echivalentul salariului minim pe economie pe şapte luni. Adică 1.330 de lei pe an.

Când un astfel de individ ajunge la pensie, el a contribuit, în perioada în care a avut venitul sub salariul minim pe economie, timp de un an?
Nu, nu ai stagiu de cotizare.

Dar dacă persoana doreşte să aibă totuşi stagiu de cotizare poate, prin propria sa voinţă, să contribuie?
Poate să depună Declaraţia 600 din propria lui iniţiativă şi să plătească din alte resurse pe care le are. Se calculează doar la salariul minim pe economie.

Dar poate să-şi facă şi o pensie privată facultativă pe Pilonul III.
Aceasta este o decizie personală.

Revenind, totuşi, s-a vorbit în mediul online despre faptul că, dacă ai salariul minim pe economie venit pe un an, trebuie să dai în avans 8.000 de lei statului pentru anul acesta. Este adevărat?
Este o mare confuzie. Nu dai nimic în avans. Plăteşti în timp real. Şi nu 8.000 de lei, ci 2.280 de lei anual. Exemplu. Popescu a depus Declaraţia 600 înainte să înceapă acest scandal, pentru că se aştepta să fie coadă.

Aceasta înseamnă că, de când a depus acea Declaraţie 600, Popescu are calitate de asigurat la Sănătate, adică, dacă are un accident de maşină, este asigurat.

Scadenţa de plată pentru contribuţia la Sănătate pentru lunile ianuarie, februarie şi martie va fi pe 25 martie. Nu este deci nimic în avans. Până pe 25 martie plăteşte pe primele trei luni ale
anului.

Adică 25% din contribuţia anuală.
190 de lei x 3 = 570 de lei. Apoi, până pe 25 iunie, mai plăteşte încă 570 de lei ş.a.m.d.

Adică, o dată la trei luni plăteşti câte 570 de lei. Nu este puţin cam mult?
Viaţa este scumpă!

Cele mai citite

Președintele argentinian, Javier Milei, l-a numit „ asasin” și „ terorist” pe omologul columbian, Gustavo Petro

Diplomații argentinieni vor fi expulzați din Columbia după o serie de insulte din partea preşedintelui argentinian, Javier Milei, care l-a numit "asasin" şi "terorist"...

Încercare disperată a avocaților lui Mario Iorgulescu de a-l scăpa de închisoare: „Suferă de leziuni cerebrale încă din copilărie”

Avocaţii lui Mario Iorgulescu încearcă să-l scape pe tânăr de condamnarea de 13 ani şi 8 luni de închisoare pentru omor, susţinând că are...

România deschide dosare penale pentru spectacolele pirotehnice de pe stadioane; Ungaria se mândrește cu ele. FOTO

În țara noastră, introducerea de articole pirotehnice pe arenele sportive este interzisă, iar președintele FC Rapid București, Daniel Nicolae, și un lider galeriei giuleștene...
Ultima oră
Pe aceeași temă