6.9 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024
AcasăEconomieAlimentele, băutura şi tutunul, motoarele creşterii comerțului cu 6,5%

Alimentele, băutura şi tutunul, motoarele creşterii comerțului cu 6,5%

Conform statisticii oficiale, în intervalul 1 ianuarie – 30 aprilie 2018, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au crescut cu 7,6%, faţă de primele patru luni din anul anterior, în timp ce vânzările de produse nealimentare s-au majorat cu acelaşi procentaj, iar comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate a înregistrat un salt de 2,7%.

În acelaşi timp, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere cu 7,6% din ianuarie până în aprilie, anul curent, faţă de aceeaşi perioadă din 2017, datorită vânzărilor de produse nealimentare (+9,3%), vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+8,3%) şi comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+3,8%).

La nivelul lunii aprilie 2018 vs aprilie 2017, cifra de afaceri pentru comerţul cu amănuntul, fără a lua în calcul vânzărilor de autovehicule şi motociclete, ca serie brută, a consemnat o majorare de 6,7%, ca urmare a creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+11,2%), vânzările de produse nealimentare (+8,1%) şi la vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,7%).

De asemenea, în intervalul analizat, volumul cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul, ca serie ajustată, a înregistrat un salt de 7,9%, datorat comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+11,8%), vânzărilor de produse nealimentare (+9,3%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+6,5%).

Raportat la martie 2018, datele INS arată creşteri ale volumului cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), atât ca serie brută (+5,4%), cât şi ca serie ajustată (+1,7%). În ambele situaţii, creşterile s-au datorat vânzărilor cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate şi a celor de produse nealimentare. Pe de altă parte, vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun au scăzut ca serie brută, cu 2,2%, respectiv ca serie ajustată, cu 2,1%.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă