Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Alimentele românești vor ajunge pe cea mai mare piață din lume

Alimentele românești vor ajunge pe cea mai mare piață din lume

România se află în negocieri avansate cu China pentru a putea exporta produse agroalimentare româneşti pe această piaţă, în condiţiile în care la ora actuală se exportă doar material genetic bovin şi embrioni bovini.

Iulian Budușan 0 comentarii

Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) remis miercuri AGERPRES, preşedintele instituţiei, Geronimo Brănescu, participă, în perioada 6 - 8 iunie 2018, alături de o delegaţie de specialişti din cadrul ANSVSA, la cea de a treia ediţie a 'Conferinţei pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei', care se desfăşoară în Ningbo, Republica Populară Chineză. Invitaţia de participare a fost adresată ANSVSA de către Administraţia Generală pentru Controlul Calităţii, Inspecţiei şi Carantinei din R.P. Chineză (AQSIQ).

"Organizatorii doresc prin această conferinţă consolidarea colaborării cu autorităţile pentru siguranţa alimentelor şi carantină aflate de-a lungul 'Noilor Drumuri ale Mătăsii' şi în particular cu ţările Europei Centrale şi de Est (ECE), în vederea dezvoltării relaţiilor de import - export cu alimente şi produse agricole dintre China şi Ţările ECE", se arată în comunicat.

La această reuniune sunt prezenţi specialişti din mai multe ţări, alături de România fiind reprezentate alte state, cum ar fi Lituania, Croaţia, Polonia, Slovenia, Polonia, Ucraina, Bulgaria etc.

"Participarea reprezentanţilor ANSVSA la această conferinţă este importantă, atât pentru continuarea discuţiilor tehnice bilaterale pentru accelerarea procedurilor de export aflate în derulare, cât şi pentru faptul că la ediţia din acest an sunt invitaţi reprezentanţi ai mediului de afaceri", se mai arată în comunicat.

Până în prezent, se derulează exportul din România în Republica Populară Chineză de material genetic bovin şi embrioni bovini, este aprobată o unitate de abatorizare pentru a exporta carne de porc congelată, iar negocieri avansate sunt pentru exportul de miere, carne congelată de pasăre, oaie şi vită, lapte şi produse lactate, peşte şi produse din peşte şi produse procesate din carne.

La sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, a semnat, alături de Zhi Shuping, ministrul Administraţiei Generale pentru Supravegherea Calităţii, Inspecţie şi Carantină a Republicii Populare Chineze (AQSIQ), protocolul privind condiţiile sanitare veterinare şi fitosanitare pentru exportul de lucernă românească în Republica Populară Chineză.

Comentarii

loading...