18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieANCOM vrea o reducere a tarifelor cu 12,5%

ANCOM vrea o reducere a tarifelor cu 12,5%

“Prin reglementarea pe care o s-o dăm în viitorul apropiat reducem acest cost (al tarifului de terminare n.r.). la 0,84 de eurocenți, ceea ce eu sper că, într-un final, va duce la o factură mai mică pentru utilizatori. Până la sfârșitul anului îl punem în dezbatere publică și parcurgem toți pași. Eu sper că până la jumătatea lunii martie să intre în vigoare”, a declarat Sorin Grindeanu.

Reducerea se va realiza printr-un proiect de decizie al Autorității. Grindeanu a spus că pentru adoptarea acestei măsuri este nevoie de consultare internă și externă.

La începutul lunii iunie, ANCOM anunța că propune menținerea tarifelor în rețelele de telefonie fixe și mobile iar operatorii de telefonie fixă identificați în România, cu putere semnificativă de piață, trebuie să practice tarife pentru apelurile la puncte fixe de maximum 0,14 eurocenți/minut (fără TVA), în timp ce în cazul serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile în rețelele publice de telefonie, tariful nu trebuie să depășească 0,96 eurocenți/minut (fără TVA).

Cele mai citite

Adrian Oianu, fost consilier local PNL, s-a înscris în PER și face echipă cu Dan Podaru

Fostul consilier local al sectorului 1 din partea PNL Adrian Oianu s-a înscris în Partidul Ecologist Român și va face echipă cu candidatul acestei...

Soluții pentru protecția împotriva exploziilor de praf

În peisajul comercial de astăzi, asigurarea siguranței și securității este vitală, în special în ceea ce privește reducerea riscurilor asociate cu exploziile de praf....

Jack Grealish ar putea ajunge alături de Horațiu Moldovan! Atletico a pus ochii pe englez

În vârstă de 28 de ani, Jack Grealish își dorește să părăsească Manchester City la finalul acestui sezon. Cunoscut pentru talentul său în atac,...
Ultima oră
Pe aceeași temă