10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieAngajaţii din domeniul financiar, cei mai activi în căutarea unui nou job

Angajaţii din domeniul financiar, cei mai activi în căutarea unui nou job

În total, peste 100.000 de căutări pentru un job în acest domeniu au fost efectuate pe platforma BestJobs în perioada septembrie – noiembrie, unul dintre joburile vedetă fiind cel de client misterios.

La nivelul întregii pieţe, candidaţii au căutat în noiembrie noi oportunităţi profesionale în acelaşi ritm ca în luna precedentă.

”În luna noiembrie, joburile din domeniile financiar – contabilitate, inginerie şi transport au ocupat primele trei poziţii în topul căutărilor efectuate de către candidaţii români, cu peste 70.000 de căutări în total. Angajaţii din resurse umane au continuat să fie activi în căutarea unui nou job şi în această lună, cu un total de peste 17.000 de căutări. Tendinţa a fost însă în scădere, numărul căutărilor fiind cu 24% mai mic faţă de octombrie”, arată platforma BestJobs într-un comunicat.

Alte domenii cu un număr mare de candidaţi interesaţi să-şi schimbe jobul în luna noiembrie au fost inginerie (peste 18.000 de căutări), transport (peste 17.000 de căutări), medical & pharma (peste 14.000 de căutări), business process outsourcing (peste 13.000 de căutări), vânzări şi juridic, cu peste 12.000 de căutări fiecare.

În acelaşi timp, joburile vedetă în luna noiembrie, care au atras împreună peste 3.000 de candidaţi, au fost poziţia de client misterios la compania News Challenge Marketing Research (1.791 aplicanţi), jobul de lucrător comercial la Takko Fashion (963 aplicanţi) şi poziţia de partener servicii clienţi în cadrul BCR (737 aplicanţi).

Topul companiilor cu cele mai multe aplicări a fost condus în luna noiembrie de către Continental Automotive Group (1.653 aplicanţi), Rompetrol (1.648 aplicanţi), Enel (1.544 aplicanţi), Banca Transilvania (1.541 aplicanţi), Oracle (1.507 aplicanţi), Deichmann (1.474 aplicanţi), First Bank (1.454 aplicanţi), MedLife (1.377 aplicanţi), Bergenbier (1.283 aplicanţi) şi Inditex (1.281 aplicanţi), informează News.ro.

Pe lângă căutările de joburi pe platforma de recrutare online BestJobs, candidaţii au continuat şi în luna noiembrie să verifice joburile disponibile la companiile preferate, direct pe paginile de profil ale acestora din cadrul platformei. Astfel, topul companiilor cu cele mai multe aplicări spontane pentru poziţiile pe care le aveau deschise a fost condus de Deichmann, cu 65 de aplicări, Enel şi Penny Market, cu 62 de aplicări spontane fiecare, şi Takko Fashion, cu 56 aplicări spontane.

BestJobs este una dintre cele mai mari platforme de recrutare online din România, cu un număr de peste 2,5 milioane de profesionişti conectaţi la piaţa muncii şi peste 25.000 de joburi active în orice moment, atât în ţară, cât şi în străinătate.

Cele mai citite

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă