24.6 C
București
duminică, 19 septembrie 2021

Ankara, pusă în gardă de Consiliul Europei în legătură cu starea de urgență

„Mulţi dintre noi suntem îngrijoraţi astăzi de amploarea şi durata stării de urgenţă în vigoare”, a spus Jagland într-un discurs rostit în faţa unor studenţi la drept la Ankara.

Jagland a citat mai ales arestările de jurnalişti, deputaţi, primari şi apărători ai drepturilor omului, în timp ce a subliniat că ei sunt importanţi „pentru o democraţie eficientă şi funcţională”.

Starea de urgenţă a fost instaurată în Turcia la câteva zile după o tentativă de puci pe 15 iulie 2016, imputată de autorităţi predicatorului Fethullah Gülen, instalat în Statele Unite şi care neagă orice implicare.

Apoi a fost lansată o represiune fără precedent, în timpul căreia au fost destituite sau suspendate peste 140.000 de persoane şi mai mult de 50.000 arestate.

Jagland a cerut Turciei să examineze cererile şi apelurile persoanelor vizate în conformitate cu Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, pentru a evita o „supraîncărcare” a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), sesizată prin numeroase recursuri.

Jagland a insistat de asemenea asupra importanţei Curţii Constituţionale, a cărei autoritate a fost pusă la îndoială luna trecută când tribunale de primă instanţă din Turcia s-au opus deciziilor sale privind eliberarea a doi jurnalişti şi scriitori.

„Dacă deciziile Curţii Constituţionale nu sunt puse în aplicare, statul de drept este zdruncinat”, a declarat el, potrivit AGERPRES.

Ultima oră
Pe aceeași temă