Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

ANPC vrea să crească drastic amenzile pentru bănci și retaileri

ANPC vrea să crească drastic amenzile pentru bănci și retaileri

Autoritatea pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) va majora consistent amenzile aplicate băncilor și retailerilor, considerând că legislația prea permisivă din prezent îi încurajează pe aceștia să încalce în mod repetat drepturile consumatorilor.

Marilena Dan 0 comentarii

Potrivit unui proiect de Ordonanță de Urgență publicat pe site-ul instituției, amenzile pentru bănci și retaileri ar putea crește de la 50.000 -100.000 lei, în prezent, la 4% din cifra de afaceri. Ca noutate, în cazul acțiunilor colective, se va dispune restituirea sumelor pe întreg portofoliul, dacă ordonanța va fi aprobată. Potrivit proiectului OUG, Alineatul (1) al articolului 13, se modi-fică și va avea următorul cuprins: „(1) Instanţa, în cazul în care constată exis-tenţa clauzelor abuzive în contract, obligă profesionistul să modifice toate contractele de adeziune în curs de executare, precum şi să elimine clauzele abuzive din contractele preformulate, destinate a fi utilizate în cadrul activităţii profesionale, fără a se ţine cont de numărul clauzei contractuale şi fără a mai avea posibilitatea inserării cuprinsului acestora în noile contracte pe care urmează să le utilizeze în cadrul activităţii profesionale. Instanţa va dispune și restituirea, în totalitate, către consumatori a sumelor percepute în temeiul unor clauze abuzive“.

 

Amenzi de până la 4% din cifra de afaceri

Pe lângă amendă, agentul constatator poate dispune o serie de obligații pentru agentul economic prins „cu mâța în sac“. Printre acestea se numără: respectarea clauzelor contractuale care au fost încălcate începând cu data încălcării; restituirea sumelor încasate fără temei legal, într-un termen de maximum 15 zile de la data înmânării procesului-verbal de constatare a contravenției; aducerea contractului în conformitate cu prevederile legale tot în termen de maximum 15 zile de la data înmânării sau, după caz, a comunicării procesului-verbal de constatare a contravenției și corectarea oricăror neconformități constatate, în același interval de timp.

Dacă banca sau retailerul sancționat nu remediază problemele constatate în procesul-verbal în termenul specificat, fapta este considerată contravenţie şi se va sancţiona cu amendă de până la 4% din cifra de afa-ceri. În prezent, amenda este de 50.000 - 100.000 lei.

Prin proiectul de OUG se dorește modificarea articolului 74 al Legii 258/2017, astfel încât cuantumul amenzilor să crească la 3-4% din cifra de afaceri, față de 10.000 – 50.000 lei în pre-zent. Amenzile vor fi aplicate pentru neinformarea corespunzătoare a clienților băncilor cu privire la comisioane, inclusiv dacă aceste prevederi sunt stipulate în contract cu fonturi de dimensiune foarte mică, greu de citit.

 

Inspectori incognito în supermarketuri

Pentru a testa calitatea produselor sau a serviciilor din magazine, personalul ANPC le va putea achi-ziționa, dacă este necesar, sub o identitate falsă, mai prevede proiectul de OUG.

Scopul acestei măsuri este de a detecta încălcări sancționate prin Regulamentul (UE) 2017/2394 al Parlamentului European și al Consiliului European privind cooperarea dintre autoritățile naționale însărcinate să asigure respecta-rea legislației în materie de protecție a consumatorului și de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 2006/2004 și de a obține mijloace de probă.

„În cazul produselor alimentare provenite din țări extracomunitare, operatorii economici sunt obligați, înainte de punerea acestora pe piață, să obțină un aviz de conformitate cu informațiile înscrise prin etichetare privind compoziția, din partea ANPC (…) în baza analizelor de laborator și a documentelor însoțitoare. Împiedicarea, sub orice formă, a organelor administraţiei publice însărcinate cu protecţia consumatorilor de a exercita atribuţiile de serviciu referitoare la prevenirea şi combaterea faptelor care pot afecta viaţa, sănătatea sau securitatea consumatorilor ori interesele economice ale acestora constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de până la 4% din cifra de afaceri“, se arată în proiect.

Tot amendă de 4% din cifra de afaceri va fi aplicată pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind protecţia consumatorilor, dacă fapta agentului economic a avut ca urmare vătămarea sănătăţii sau a integrităţii corporale a uneia sau mai multor persoane sau dacă fapta a avut ca urmare afectarea gravă şi în mod repetat a intereselor economice ale unuia sau mai multor consumatori.

În cazurile grave, ANPC va putea dispune închiderea definitivă a unităţii. Contravenienţii vor fi obligaţi să suporte şi cheltuielile efectuate de terţi, persoane fizice sau juridice, în vederea vindecării persoanelor vătămate în calitatea lor de consumatori.

Măsurile dispuse prin procesele-verbale de constatare a contravenţiei se vor aplica la nivelul tuturor punctelor de lucru ale operatorului economic.     

Comentarii

loading...