11.7 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieANRE recomandă consumatorilor de energie să verifice preţurile

ANRE recomandă consumatorilor de energie să verifice preţurile

De la 1 ianuarie 2018, piaţa de electricitate este complet liberalizată, iar consumatorii casnici au la dispoziţie un comparator de preţuri, pe site-ul ANRE, unde pot consulta ofertele furnizorilor, în cazul în care vor să treacă la o altă companie de electricitate, scrie Agerpres.

Totuşi, ANRE avertizează că furnizorii sunt cei care introduc datele pe această platformă, iar autoritatea doar o găzduieşte şi au fost cazuri în care au fost sesizate date eronate.

“Recomandăm clienţilor ca, înainte de a lua decizia finală după ce vizualizează platforma, să discute întâi cu furnizorii să verifice datele de acolo. După ce fiecare consumator studiază ofertele de pe platformă, să ia legătura cu furnizorul. Am primit sesizări şi vom încerca să remediem disfuncţionalităţile”, a spus Claudiu Dumbrăveanu, directorul general, în cadrul unei conferinţe organizate de Asociaţia Furnizorilor de Energie Electrică din România (AFEER).

El a susţinut că, pe o piaţă liberă, nu mai trebuie să vorbim de preţuri mici, ci de preţuri corecte. “Un consumator informat este unul care conduce la o piaţă sănătoasă şi corectă”, a subliniat oficialul ANRE.

Potrivit acestuia, din factura finală plătită de consumatorii casnici, în medie pe ţară, 45,2% reprezintă achiziţia de energie electrica, 29,8% este tariful de distribuţie, 5,9% cel de transport, 8,1% reprezintă costurile de furnizare, 8,6% – cele cu certificatele verzi, 2,2% – contribuţia pentru cogenerare şi 0,1% – acciza.

Cele mai citite

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...

Tendințe de Culori și Materiale pentru 2024: O Privire Asupra Designului Interior

Anul 2024 aduce o schimbare notabilă în preferințele de culori și materiale în lumea designului interior, reflectând o nevoie crescândă de confort, sustenabilitate și...

Cum hidroizolația poate face diferența între o iarnă sigură și o primăvară ușoară pentru locuința ta

O dată cu trecerea iernii și venirea primăverii, proprietarii de case și constructorii se gândesc la moduri de a proteja locuințele de umiditate și...
Ultima oră
Pe aceeași temă