12.2 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieANRE va ridica săptămâna viitoare licenţele unor centrale de producere a energiei

ANRE va ridica săptămâna viitoare licenţele unor centrale de producere a energiei

Aceasta pentru că este vorba de centrale care nu mai există, ci doar figurează în statisticile oficiale, a declarat, vineri, preşedintele instituţiei, Dumitru Chiriţă, într-o conferinţă de profil.

“Elcen are peste 650 MW care nu se mai regăsesc fizic în piaţă. Ei trebuie să iasă din evidenţe. Acum, avem în statistici 21.000 MW, săptămâna viitoare mai ridicăm licenţele pentru cei 650 MW ai Elcen şi pentru alţi 450 MW. Deci, vom coborî sub 20.000”, a spus Chiriţă, citat de Agerpres.

El a precizat că acest proces va continua, iar următorii producători cărora li se vor ridica licenţele vor fi Electrocentrale Borzeşti şi Regia Autonomă de Activităţi Nucleare (RAAN), care sunt în faliment.

“Este un semnal pentru investitori, avem nevoie de investiţii”, a subliniat Chiriţă.

În luna august, preşedintele ANRE, Dumitru Chiriţă, declara că acele grupuri care nu mai sunt funcţionale îşi vor pierde licenţa, pentru a nu mai apărea în statisticile oficiale privind capacitatea energetică instalată a ţării.

“România are teoretic o putere instalată de foarte mari dimensiuni, 24.000 de MW, iar disponibili efectiv sunt undeva la 16.000. Ceilalţi 8.000 MW sunt, în mare măsură, megawaţi care nu mai există fizic sau nu mai sunt disponibili de foarte multă vreme”, a spus, atunci, şeful ANRE.

Potrivit acestuia, deja fuseseră identificate capacităţi de 3.800 de MW care îşi vor pierde licenţa în acest an. De atunci, autoritatea a retras deja licenţele a cinci centrale cu putere totală de 1.067 MW: două grupuri de la Sucursala Electrocentrale Chişcani din cadrul Complexului Energetic Oltenia, cu o putere electrică instalată de 227 MW, respectiv 210 MW, un grup de la Rovinari de 330 MW şi două grupuri de la Iernut, de 100 MW, respectiv 200 de MW.

Cele mai citite

Ocolul Bucureștiului în 30 de zile

Coaliția PSD-PSD a făcut un ocol de treizeci de zile pentru a ajunge de unde a plecat. “Și mă ocoli...” – vorba bancului. Dar...

Sepsi-FCSB 2-2 și titlul se amână în SuperLiga I

Sepsi OSK Sfântu Gheorghe a terminat la egalitate cu FCSB, 2-2 (1-2), miercuri seara, pe teren propriu, într-o partidă din etapa a şasea a...

CSM a respins suspendarea judecătoarei Ancuța Popoviciu din funcție

Consiliul Superior al Magistraturii(CSM) a respins suspendarea Ancuței Popoviciu din funcţie, asa cum ceruse Inspecția Judiciară, potrivit europafm.ro. Săptămâna trecută, chiar judecătoarea ceruse să se...
Ultima oră
Pe aceeași temă