APIA plătește fermierilor mai puțini bani pentru subvenția la motorină decât anul trecut!

APIA plătește fermierilor mai puțini bani pentru subvenția la motorină decât anul trecut!

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură a anunțat că în aceste zile efectuează plățile aferente ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile de motorină utilizate în perioadele 01.01. – 31.03.2020.

Eugen Cișmașu 0 comentarii

Prețul pe litrul de motorină plătit fermierilor este mai mic prin comparație cu prețul de anul trecut.
Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare care urmează a fi plătită este de 103.382.895,00 lei pentru cantitatea de motorină determinată cu acciza redusă de 67.747.593,034 litri (trimestrul I/2020 cu valoare de 103.313.851,00 lei pentru o cantitate de motorină determinată de 67.711.175,864 litri, diferența de 69.044,00 lei reprezentând erori administrative an anterior).

Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2020 este de 1,5258 lei/litru. Un preț mai mic decât anul trecut când APIA le-a achitat fermierilor, eligibili pentru acest ajutor de stat, un preț de 1,8959 lei/litrul de motorină utilizată la lucrări agricole.

Cantitățile de motorină care beneficiază de ajutor de stat sunt aprobate prin Ordinul MADR  nr. 212/28.07.2020.

Ajutorul de stat la motorina utilizată în agricultură se acordă prin rambursarea diferenței dintre acciza standard și acciza redusă, aplicată la motorina utilizată în agricultură.  

Citește totul despre:

Comentarii

loading...