Demnitarul a anunțat că, în acest an, Fiscul va impozita profitul suplimentar, pe care îl va calcula în funcție de sumele scoase din țară.
În urma izbucnirii scandalului LuxLeaks, în noiembrie 2014, ţările OECD/G20 au cerut Băncii Mondiale (BM) să livreze un set de măsuri de stopare a scurgerii profiturilor companiilor în paradisurile fiscale.
LuxLeaks dezvăluise că mari companii globale sifonează profiturile în paradisuri fiscale. Faptul a fost considerat inacceptabil de către statele OECD/G20. BM a pus la dispoziţie un plan cu 15 măsuri complexe, numit BEPS (Base Erosion Profit Shifts), în prezent în curs de implementare, inclusiv în România.
Firmele străine fură din buzunarul fiecărui român? Este greu de făcut o astfel de afirmaţie fără a da nume concrete – susţine Valentin Ionescu, consultant în management.
„Dacă acuză (n.r. – dl Teodorovici) trebuie să dea nume“, susţine Ionescu. „Ponderea impozitului pe profit e cea mai mică la nivel european“, afirmă demnitarul. Specialistul atenţionează că în România „impozitul pe profit e de 10%, nu 16%“.
Anume, în fiscalitatea europeană, România are o fiscalitate medie, „pentru că sunt ţări ce au impozite directe de 10% pe profit, în acest moment, dar sunt şi ţări care, deşi au un impozit pe profit mai mare de 16%, au un regim de deductibilităţi fiscale, scăzând anumite cheltuieli pe care noi nu le luăm în calcul. Şi atunci, fiscalitatea e mai redusă, chiar şi într-un stat cu peste 20% impozit pe profit“.
Optimizarea fiscală e un lucru legal
„Faptul că firmele străine au angajate armate de oameni care se ocupă de optimizare fiscală e ceva absolut obişnuit. Au capacitatea financiară de a plăti personal care să se ocupe de optimizarea fiscală“, a spus pentru „„România liberă“, pe de altă parte, analistul economic Ion Radu Zilişteanu.
Totuşi, ce înseamnă această optimizare fiscală? Este ilegală? „Optimizarea fiscală înseamnă să plăteşti impozite cât mai mici în cazul legal dat, nu în afara lui“, a atras atenţia Zilişteanu.
„România liberă“ a scris, după izbucnirea scandalului Panama Papers, şi despre alte metode prin care transnaţionalele îşi exportă profiturile fără să facă nimic ilegal. De exemplu, pentru a acţiona sub numele transnaţionalei, subsidiara acesteia plăteşte anual o franciză ce poate fi 50%, 80%, poate chiar şi 120% din profitul respectivei subsidiare – explică pentru RL expertul fiscal Gabriel Sincu.
Preţurile de transfer şi informatizarea Fiscului
„În România există o metodologie legală foarte clar fundamentată de cercetare a preţurilor de transfer. Există şi obligaţia de realizare a dosarelor preţurilor de transfer ale tranzacţiei transfrontaliere şi înseamnă că această legislaţie nu este pusă în vigoare cum trebuie“, a explicat Ion Radu Zilişteanu.
Pe de altă parte, există şi o direcţie din ANAF care se ocupă de aceasta. Cum se urmăresc concret preţurile de transfer? „România liberă“ a scris de mai multe ori pe acest subiect. Fără o informatizare a Fiscului, conform legii, o echipă de inspectori ANAF specializaţi în preţuri de transfer se mută efectiv într-o cameră, la sediul din România al companiei pe care o controlează. Firma le aduce inspectorilor ANAF teancurile de dosare şi aceştia se apucă de treabă. Este o muncă fără sfârşit, mult îngreunată de lucrul cu hârtii.
În Proiectul de Modernizare a Administrației Fiscale din România (RAMP), din împrumutul Băncii Mondiale, de 70 milioane de euro, s-au cheltuit până în prezent aproape 25%, adică 17,25 milioane de euro, scria „România liberă“ în aprilie 2017.
În prezent, proiectul e blocat de Guvern. RAMP se referă concret la informatizarea ANAF. Aceasta ar însemna ca inspectorii, în loc să stea câte un an la subsidiara unei transnaţionale şi să nu mai iasă din hârtii, să aibă acces online la versiunea electronică a acestor documente, de la biroul lor din ANAF, uşor şi rapid.
Dacă Fiscul descoperă ilegalităţi, compania poate fi sancţionată conform legii.
„Firmele-mamă obligă firmele din România să își țină conturile la o anumită bancă. Mai mult, le obligă să cumpere anumite mărci de mașini, niciodată cele produse în România“, susţine Teodorovici. Poate statul român să oblige firmele private să achiziţioneze maşini de la anumiţi fabricanţi auto?
„Domnul ministru confundă companiile private cu cele publice, care au obligaţii în ceea ce priveşte felul cum organizează licitaţiile, SEAP şi altele de gen. Firmele private pot să-şi cumpere pe banii lor ce doresc. Dacă vor Volkswagen, vor cumpăra VW, nu Dacia“, arată Zilişteanu.
Dar statul francez încurajează achiziţionarea de maşini autohtone de către francezi şi firmele de drept francez. „Una e să încurajezi, alta este să obligi“, subliniază analistul economic.
Cheia: impozitarea profitului în ţara în care e făcut acesta
„Se aplică impozit pe profit pe sumele scoase din țară“, a mai promis Orlando Teodorovici. Aşadar, cum va aplica Guvernul impozitul pe profit pe sumele scoase din ţară, presupunând că ştie cât sunt acestea?
„Nu se înţelege despre ce e vorba“, spune Ion Radu Zilişteanu, explicând că „profitul poţi să-l scoţi, de exemplu, sub forma dividendelor. Acestea sunt absolut legale şi nu există niciun fel de oprelişte în legislaţia românească. Dacă eşti persoană juridică sau fizică străină şi acţionar la o firmă din România, e dreptul tău să-ţi iei dividendele“.
Pe de altă parte, a explicat Zilişteanu, există o iniţiativă la nivel european „altminteri corectă: impozitarea profitului în ţara în care este făcut. Ideea e în mare măsură legată tot de preţurile de transfer“.
Firme mari, precum Google, Amazon etc., îşi exportă profiturile sub forma preţurilor de transfer în state cu fiscalitate mai prietenoasă, respectând legea. „Există acea iniţiativă europeană de a se plăti profitul în ţara în care este făcut. Problema e că trebuie să faci acest lucru absolut legal. Nu văd ce mecanism ar putea fi inventat ca să oblige multinaţionalele“, opinează Zilişteanu.
