11.1 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăEconomieAu crescut investițiile străine directe în primele 5 luni

Au crescut investițiile străine directe în primele 5 luni

“Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au însumat 1,720 miliarde de euro (comparativ cu 1,462 miliarde de euro în perioada ianuarie – mai 2017), din care participaţiile la capital (inclusiv profitul reinvestit net estimat) au însumat 2,208 miliarde de euro, iar creditele intragrup au înregistrat valoarea netă negativă de 488 milioane euro”, se spune în comunicatul BNR.

Numărul firmelor cu capital străin nou înfiinţate a scăzut, în primele cinci luni ale acestui an, cu 1,83%, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 2.362 unităţi, conform datelor centralizate de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Cele 2.362 de societăţi noi aveau un capital social subscris în sumă totală de peste 32,373 milioane dolari, în creştere cu 92,9% comparativ perioada ianuarie-mai 2017.

În 2017 au fost înfiinţate în România 5.837 astfel de firme, cu 9,1% peste nivelul din 2016, când a fost înregistrat cel mai slab an din ultimii 18 ani în privinţa firmelor cu capital străin nou înfiinţate.

În perioada 1991 – 2017, au fost înfiinţate 215.651 de societăţi cu participare străină la capital, valoarea totală a capitalului social subscris fiind de peste 61,3 miliarde de dolari.

La 31 mai 2018, în România se înregistrau 218.013 firme cu capital străin, din care cele mai multe, respectiv 46.278 au capital italian, dar cea mai mare valoare a capitalului social este a societăţilor olandeze, respectiv 12,493 miliarde de dolari, în 5.184 firme.

Cele mai citite

Ciolacu apare alături de candidata Gabriela Firea și o laudă că “știe administrație”

Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, o laudă pe Gabriela Firea, care a devenit, din nou, candidatul PSD la funcția de primar general al Capitalei. "Decizia...

Persoanele fizice pot angaja și plăti legal personal pentru activitățile casnice

Ministerul Muncii anunță că platforma electronică destinată beneficiarilor și prestatorilor de activități casnice, care introduce un concept nou pe piața muncii, este funcțională și...

Premierul a cerut ca toate pensiile să fie plătite înainte de Paște

Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut marţi, în şedinţa Exectivului, ministrului Muncii Simona Bucura Oprescu să vorbească cu toate băncile din România şi cu Poşta...
Ultima oră
Pe aceeași temă