Rata efectivă de taxare se menţine cea mai înaltă, 41,5%, şi în cazul unui salariu brut de 1.000 de euro, pentru care media regiunii este de 27%.
Acest indicator este cel mai mare în România (42%), apoi urmează, pe poziţia a doua, Ungaria, cu 34%, și pe poziţia a treia Letonia (29%).
Cea mai redusă cotă se constată a fi în Estonia (13%), în timp ce Bulgaria (22%) şi Lituania (23%) sunt pe poziţiile a doua şi a treia din partea inferioară a clasamentului realizat de Deloitte.
În cazul ţării noastre, Deloitte a luat în calcul valoarea salariului minim brut, de 2.080 de lei, care ar urma să intre în vigoare în decembrie 2018, conform anunţului Guvernului.
Există şi un diez în materia în speţă: pentru studii superioare, calcularea noului salariu se va face pornind de la un salariu minim brut de 2.350 de lei. Aceeași sumă o vor primi și cei care au minimum 15 ani de vechime în muncă. Probabil că analiza Deloitte România a fost făcută anterior anunţării apariţiei salariului minim brut diferenţiat.
Angajatorii români sunt buni platnici
În schimb, România are nivelul cel mai mic de contribuţii datorate de angajator (2,25%), media fiind de aproximativ 23% în ambele scenarii. Cum se explică acest paradox aparent?
Ion Radu Zilişteanu, analist economic, spune că reprezentanţii Executivului „au promis electoral că măresc salariul. Guvernele succesive ale PSD au purces la acest artificiu de mutare a tuturor contribuţiilor, care erau împărţite înainte între angajator şi angajat, la angajat. În sarcina angajatorului nu mai există în momentul de faţă decât o contribuţie foarte mică: contribuţia asigurătorie pentru muncă, nesemnificativă ca procent”.
„Cea mai bună comparaţie care ar putea să fie făcută ar fi să nu se mai discute despre salariul brut, ci despre cheltuiala totală a angajatorului, care cuprinde brutul şi cheltuielile suportate
de angajator pentru salariatul respectiv.“ – Ion Radu Zilişteanu
„Taxarea muncii percepută de această statistică este practic taxarea integrală a cheltuielilor totale ale angajatorului. Noi putem socoti aici următoarele trei cheltuieli, care, ca valoare, sunt foarte importante: salariul net, salariul brut şi cheltuiala totală a angajatorului”, a explicat Zilişteanu pentru „România liberă”.
Depinde la ce anume te raportezi
Ţările celelalte, cu care se compară salariul brut şi net minim din România, afirmă expertul, sunt ţări în care, în continuare, statul aplică taxarea atât la angajator, cât şi la angajat.
„La ei salariul brut este cel care cuprinde şi contribuţiile angajatului. Dar, cum la noi s-au cumulat contribuţiile angajatului şi angajatorului la angajat, evident că taxarea la brut pare mult mai mare, dar în realitate nu este astfel”, arată Ion Radu Zilişteanu.
Anume, în ţările respective, angajatorul, peste salariul brut, plăteşte foarte mult. „Cea mai bună comparaţie care ar putea să fie făcută ar fi să nu se mai discute despre salariul brut, ci despre cheltuiala totală a angajatorului, care cuprinde brutul şi cheltuielile suportate de angajator pentru salariatul respectiv”, spune Zilişteanu.
„Când discutăm despre salarii, ne raportăm, de regulă, la valoarea lor brută”, explică, pe de altă parte, Monica Ţariuc, senior manager Consultanţă Fiscală la Deloitte România.
Mai mulţi bani, dar la stat
România nu arată rău deloc, afirmă aceasta, cu o creştere a salariului mediu brut de aproximativ 41%, în ultimii doi ani. “Din păcate însă”, spune reprezentantul Deloitte, “dacă luăm în calcul ratele efective de taxare, salariul minim net din România coboară spre finalul aceluiaşi clasament. Aceasta înseamnă că, la sfârşitul lunii, angajatul român ia cei mai puţini bani în mână, spre deosebire de colegii lui din ţările din regiune”.
Aşadar, în realitate mărirea salariilor bugetarilor şi creşterile succesive ale salariului minim, combinate cu mutarea contribuţiilor de la angajator la angajat, sunt generatoarele unei mişcări formale a unui volum mai mare de bani prin conturile românilor.
41,5% este rata efectivă de taxare a salariilor în România.
La sfârşitul lunii însă, când angajaţii primesc salariul, banii sunt, de la caz la caz, puţin mai mulţi, la fel de mulţi sau mai puţini decât înainte de revoluţia aceasta fiscală, iar cei mai mulţi bani ajung la stat.
Mai mulţi decât înainte de aşa-numita „mare revoluţie fiscală”, realizată prin OUG 79/2017. De fapt, prin acest artificiu fiscal, de rotire a banilor, Guvernul şi-a asigurat nişte venituri certe mai mari la buget.
Revenim, subliniind: România are nivelul cel mai mic de contribuţii datorate de angajatori (2,25%), media europeană, pe statele din Europa Centrală şi de Est vizate de analiza Deloitte, fiind de aproximativ 23%.
Aşadar, repetând, antreprenorii români sunt buni platnici şi veniturile obţinute astfel de stat sunt foarte sigure, datorită gradului mare de conformare la plata taxelor şi impozitelor.
„Salariatul român primeşte procentual mai puţin din rezultatul muncii decât în alte state din regiune, impozitul şi contribuţiile la bugetele publice fiind mai ridicate”, a explicat Raluca Bontaş, partener Servicii dedicate angajatorilor globali la Deloitte România.
„Ar fi, aşadar, de aşteptat ca fiscalitatea înaltă să se reflecte şi într-o calitate a vieţii mai crescută, de vreme ce salariatul investeşte mai mult în serviciile publice de Educaţie, Sănătate, Infrastructură etc.”, spune Bontaş.
„Însă, mergând la clasamentele mondiale în acest sens, ele arată contrariul”, detaliază reprezentantul Deloitte România, “cheltuielile publice având o eficienţă redusă”.
Studiul efectuat de organizaţia nonprofit Social Progress Imperative, cu sprijinul Deloitte, privind Indicele de Progres Social, care măsoară calitatea vieţii şi bunăstarea cetăţenilor, plasează România pe locul 44 din 146 de ţări, în urma tuturor celorlalte state membre UE.
„Astfel de date ne fac să înţelegem mai uşor fenomenul migraţiei forţei de muncă, precum şi nevoia unor măsuri interrelaţionate şi care pot inversa această tendinţă”, a explicat Raluca Bontaş.
O vizită în România a unei delegaţii FMI, condusă de Jaewon Lee, a luat sfârşit luni, 12 noiembrie. „Majorarea salariilor din sectorul public şi modificările programate a fi aduse pensiilor ar trebui reevaluate, prin implicaţiile negative pe care le-ar putea avea asupra sustenabilităţii fiscale şi creşterii economice pe termen lung”, a precizat Lee.
