10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024
AcasăEconomieBadea (ASF): Inovaţia financiară reprezintă o oportunitate pe care trebuie să o...

Badea (ASF): Inovaţia financiară reprezintă o oportunitate pe care trebuie să o valorificăm corect

“Inovaţia financiară este, înainte de toate, o oportunitate pe care trebuie să o valorificăm în mod corect. Noile tehnologii din categoria blockchain permit creşterea nivelului de securitate a tranzacţiilor, fapt care poate duce la creşterea vitezei operaţiunilor de decontare şi facilitarea accesului la tranzacţiile de pe piaţa de capital, cu efecte evidente asupra eficientizării intermedierii financiare. O intermediere mai performantă va crea oportunităţi pentru ca soluţiile bazate pe FinTech să asigure un acces mai sigur şi mai facil la finanţare, permiţând utilizatorilor să beneficieze şi de avantajele oferite de alte pieţe”, a declarat Badea.

În viziunea şefului ASF, atât la nivel european, cât şi internaţional, deja există preocupare pe zona FinTech, iar în acest sens Comisia Europeană a anunţat, în primăvara acestui an, planul de acţiune pentru un sector financiar mai competitiv şi mai inovator.

“Preocupările autorităţilor de reglementare privind FinTech sunt deja avansate, atât la nivel internaţional, inclusiv la nivelul IOSCO, să amintim raportul publicat în 2017 , cât şi în Uniunea Europeană unde Comisia a anunţat în martie 2018 planul său de acţiune pentru un sector financiar mai competitiv şi mai inovator. ESMA este, de asemenea, foarte implicată în analizarea acestor evoluţii, urmărind să faciliteze o abordare convergentă de către membri. Investitorii manifestă un interes din ce în ce mai mare pentru produse sofisticate care creează noi oportunităţi de investire şi asigură un grad mai mare de diversificare a riscurilor. Fie că vorbim despre platforme de finanţare “peer to peer” sau finanţare participativă, platforme de tranzacţionare inovatoare sau că ne referim la des actifs cryptographiques, varietatea acestor instrumente continuă să crească”, a spus preşedintele ASF.

Acesta a adăugat, totodată, că “noile tehnologii în sectorul financiar să contribuie la creşterea economică, în condiţiile asigurării unui grad corespunzător de protecţie a investitorilor”. “Vreau să închei alocuţiunea mea cu un citat care îmi place foarte mult, din “Lebăda neagră” a lui Nassim Nicholas Taleb, care spune că “Sper ca să prind în timpul vieţii mele momentul în care oamenii care iau decizii publice şi cercetătorii să înţeleagă că cea mai importantă valută este respectul”, a mai spus Badea.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a organizat, miercuri, la Palatul Parlamentului, conferinţa de deschidere a celei de XVII-a reuniuni a Institutului Francofon de Reglementare Financiară (IFREFI).

IFREFI este o structură de dialog şi cooperare care are drept principale obiective schimbul de informaţii şi experienţă între autorităţile de reglementare din statele membre ale Institutului, precum şi elaborarea de studii şi cercetări cu privire la pieţele financiare.

Cele mai citite

România poate rămâne fără Noaptea Europeană a Muzeelor întrucât nu s-au rezolvat revendicările angajaților din Cultură

Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul intitulat "Noaptea Europeană a Muzeelor", în...

Activiști germani pentru climă, condamnați la închisoare pentru că au pulverizat împroșcat cu vopsea pe Poarta Brandenburg

Un tribunal german a condamnat la opt luni de închisoare cu suspendare trei activiști pentru climă care au pulverizat vopsea portocalie pe coloanele emblematicei...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești a luat titlul de vicecampioană mondială la Campionatul Mondial de Robotică de...

Echipa de robotică RO2D2 a Colegiului Național „ Mihai Viteazu” din Ploiești s-a încununat de succes, prin obținerea titlului de vicecampioni mondiali din cadrul...
Ultima oră
Pe aceeași temă