Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Banca Mondială: Digitalizarea plăţilor guvernamentale ar reduce numărul persoanelor nebancarizate

Banca Mondială: Digitalizarea plăţilor guvernamentale ar reduce numărul persoanelor nebancarizate

Guvernele din întreaga lume ar putea aduce milioane de adulţi nebancarizaţi în sistemul financiar formal prin distribuirea plăţilor guvernamentale în sistemul de plăţi digitale, arată un raport al Băncii Mondiale cu privire la incluziunea financiară.

Rl online 0 comentarii

Potrivit datelor din 2017, aproximativ 100 de milioane de persoane din întreaga lume nu sunt bancarizate şi primesc în numerar diferite plăţi guvernamentale (salarii şi pensii precum şi ajutoare sociale). Experţii Băncii Mondiale susţin că digitalizarea plăţilor guvernamentale ar duce la creştere numărului de persoane care deţin un cont bancar.

Printre adulţi care au deja un cont bancar, aproximativ 80 de milioane (inclusiv 35 de milioane de femei) şi-au deschis primul cont bancar pentru a primi salariile din sectorul public. Aproximativ 140 de milioane de deţinători de conturi bancare (inclusiv 80 de milioane de femei) şi-au deschis primul cont pentru a primi transferuri guvernamentale şi alţi 120 de milioane de adulţi şi-au deschis primul cont bancar pentru a primi pensii din sectorul public.

"În Europa şi Asia Centrală, digitalizarea plăţilor pensiilor în sectorul public ar putea avea un impact semnificativ. În Rusia şi Ucraina aproximativ un sfert din adulţi nebancarizaţi primesc astfel de plăţi în numerar. În România, aproximativ o treime se află într-o situaţie similară" se arată în raportul Băncii Mondiale.

Conform datelor Băncii Mondiale 58% dintre adulţii din România au un cont bancar, decalajul dintre bărbaţi şi femei fiind de nouă puncte procentuale. În timp ce la nivel global mai puţin de un procent din adulţi îşi primesc salariile din sectorul public doar în numerar, în România procentul populaţiei care îşi ia salariile la plic este cel mai mare din regiune.

Raportul Global Findex al Băncii Mondiale mai arată că în lume există numai şase ţări unde femeile deţin conturi bancare mai multe decât bărbaţii, şi anume Argentina, Georgia, Indonezia, Laos, Mongolia şi Filipine.

BM a analizat în 140 de ţări comportamentul financiar al adulţilor în termeni de acces la servicii bancare, plăţi, economii, împrumuturi şi managementul riscurilor.

La nivel global, în cazul femeilor continuă se se remarce un nivel mai redus de bancarizare: 65% dintre acestea au un cont, în timp ce, în cazul bărbaţilor, procentul este de 72%. Această diferenţă de 7% a rămas neschimbată din 2011.

Raportul Băncii Mondiale semnalează că, din 2011, circa 1,2 miliarde persoane şi-au deschis un cont bancar la nivel mondial şi că numărul clienţilor a crescut de la 62% la 69% în perioada 2014 - 2017.

Comentarii

loading...