4 C
București
marți, 19 martie 2024
AcasăEconomieBanca Mondială estimează pentru 2019 o încetinire a creşterii economice în Europa

Banca Mondială estimează pentru 2019 o încetinire a creşterii economice în Europa

Potrivit raportului, evoluţia pozitivă a datelor privind PIB-ul Rusiei, cea mai mare economie din regiune, a contribuit mult la creşterea regională, împreună cu creşterea accelerată din Albania, Ungaria, Polonia şi Serbia.

Pe de altă parte, Turcia a înregistrat o încetinire considerabilă, declanşată de presiunile de pe piaţa financiară şi asupra monedei, creşterea economică fiind estimată la 1% pentru 2019, un declin major faţă de 7,4%, în 2017.

“Europa şi Asia Centrală sunt vulnerabile în faţa incertitudinilor globale şi se confruntă cu mai multe provocări pe termen lung, inclusiv îmbătrânirea populaţiei, declinul productivităţii, scăderea investiţiilor şi schimbările climatice. Vestea bună este că sunt disponibile diverse opţiuni de politici pentru accelerarea creşterii şi gestionarea acestor provocări. Ţările ar trebui să elimine decalajele în materie de investiţii, să îmbunătăţească guvernarea, să participe mai mult la lanţurile valorice globale şi să se asigure că mai multe persoane au acces la servicii financiare, inclusiv la conturi bancare şi plăţi digitale”, a declarat Cyril Muller, vicepreşedinte al Băncii Mondiale pentru Europa şi Asia Centrală.

În ceea ce priveşte estimările pentru perioada 2020 – 2021, acestea menţionează o creştere regională modestă.

“Ponderea populaţiei aflată la vârsta activă în regiune a scăzut dramatic, în mare parte ca urmare a declinului ratei de fertilitate din anii 1990. Productivitatea s-a diminuat la 0,8% pe an între 2013 şi 2017. Creşterea investiţiilor a încetinit rapid, de la o medie de peste 15% cu cinci ani înainte de criza financiară globală la o medie de 1,6% în perioada 2014 – 2018. Alte zone din regiune – în special Asia Centrală şi Balcanii de Vest – sunt extrem de vulnerabile în faţa schimbărilor climatice, precum seceta, inundaţiile şi dezastrele naturale mai frecvente”, indică raportul Băncii Mondiale.

În acest context, economistul şef pentru Europa şi Asia Centrală al Băncii Mondiale, Asli Demirgüç-Kunt, este de părere că incluziunea financiară poate ajuta accelerarea creşterii economice şi poate juca un rol important în gestionarea multor provocări pe termen lung ale regiunii.

“Deţinerea unui cont este primul pas către un sistem financiar formal, făcând mai uşoară încasarea salariului, primirea banilor de la prieteni şi familie şi colectarea plăţilor guvernamentale. De asemenea, încurajează economiile şi creditarea. În ţările emergente din Europa şi Asia Centrală, ponderea populaţiei care deţine un cont a crescut de la 45% în 2011 la 65% în 2017, ceea ce reprezintă o tendinţă promiţătoare. Dar, mai sunt multe de făcut în majoritatea ţărilor’, susţine Demirgüç-Kunt.

Conform datelor Băncii Mondiale, în 2017, aproximativ 116 milioane de adulţi din regiunea Europa şi Asia Centrală nu aveau un cont bancar, cei mai mulţi trăind în Rusia, Turcia, Uzbekistan, Ucraina şi România. În funcţie de gen, femeile reprezintă 58% dintre adulţii care nu au acces la servicii bancare din regiune.

Din concluziile raportului de specialitate reiese faptul că lipsa accesului la serviciile bancare este asociată de obicei cu lipsa participării la forţa de muncă, nivelurile scăzute de educaţie şi apartenenţa la cele 40% cele mai sărace din populaţie.

Raportul Băncii Mondiale precizează că, pentru a creşte semnificativ numărul de deţinători de conturi bancare din regiune, guvernele pot să joace un rol esenţial prin mutarea plăţilor obişnuite în conturile bancare. “Aceste plăţi ar include salariile lucrătorilor din sectorul public, distribuirea pensiilor publice, a plăţilor agricole şi a prestaţiilor sociale către persoanele respective. Progresul tehnologiei digitale şi utilizarea la un nivel mai mare a telefoanelor mobile prezintă, de asemenea, oportunităţi majore pentru guverne de a extinde incluziunea financiară, de a elimina disparităţile de gen şi a impulsiona creşterea economică a ţărilor din regiune”, notează sursa citată.

Cele mai citite

Recital de goluri la Arad! UTA și FC Voluntari au făcut spectacol în prima etapă a play-out-ului

UTA Arad a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 4-3, pe teren propriu, luni seară, în prima etapă a play-out-ului Ligii 1. UTA...

De la Forumul Economic Mondial,  la Forumul Economic de la Saint Petersburg

Pe harta Europei există două orașe, unul de 11.000 de locuitori și altul de 5,6 milioane, care au ceva în comun: găzduiesc cele mai...
Ultima oră
Pe aceeași temă