13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieBancher: Leul este prea puternic față de monedele din regiune

Bancher: Leul este prea puternic față de monedele din regiune

“Faţă de celelalte monede din regiune, leul este mult prea puternic”, a precizat Dan Bucşa.

Ca argumente, el a comparat evoluţia zlotului (moneda naţională a Poloniei) şi a forintului (moneda naţională a Ungariei) cu cea a leului, concluzionând că leul este cu aproximativ 16-17% mai puternic decât cele două monede, comparativ cu nivelul din 2009.

“Cu toate acestea, credem că Banca Naţională va continua să ţină undeva sub 4,70 din cauza efectului pe care deprecierea l-ar putea avea asupra inflaţiei. Avem cea mai mare inflaţie din regiune. Nu ne prea permitem şi o contribuţie a leului la inflaţie”, a completat Dan Bucşa.

Referitor la inflaţie, economistul a precizat că cea mai mare parte a acesteia, aproximativ trei puncte, sunt rezultatul măsurilor fiscale luate în 2017.

“Impactul lor (al măsurilor fiscale -n.r.) va începe să iasă în septembrie, până în ianuarie anul viitor. Dar inflaţia nu va scădea cu trei puncte pentru că sunt alţi factori care o împing în sus. Unul dintre ele sunt salariile, celelalte sunt preţurile alimentelor ţi combustibililor.”

Cele mai citite

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...

Renunțarea la sobele cu lemne, inepții. “Cu ce să ne încălzim? Curent electric? Ăla pe care am ajuns să îl importăm la prețuri astronomice?”,...

Partidul S.O.S al Dianei Șoșoacă susține că românii nu se pot încălzi cu "curentul electric importat la prețuri astronomice", ci este nevoie de sobele...

Doi jucători din Premier League, în vârstă de 19 ani fiecare, arestați pentru viol

Premier League este fără îndoială unul dintre cele mai prestigioase și urmărite campionate de fotbal din întreaga lume, însă, în ciuda renumelui său și...
Ultima oră
Pe aceeași temă