Basel III este un set internaţional de măsuri prudenţiale pus la punct în anii 2007-2009 de către Banca Reglementelor Internaţionale pentru funcţionarea optimă a băncilor. Aplicarea acestui set a întârziat mult din cauza izbucnirii crizei subprimelor în Statele Unite.Ulterior, Basel III a trecut prin mai multe modificări. În prezent, treptat, băncile centrale, inclusiv Banca Naţională a României (foto), aplică acest set de reguli. Lucru deloc lesne de realizat. BNR întâmpină rezistenţa instituţiilor bancare. Cauzele sunt obiective.
Recent, a apărut ştirea că băncilor societăţi de drept român cu portofolii de credite neperformante de peste 5% şi grad de acoperire cu provizioane de sub 55% li se va aplica un amortizor de capital pentru risc sistemic de până la 2%.
Aceasta presupune capitaluri suplimentare pentru băncile care în august 2016-septembrie 2017 n-au îndeplinit unul din cei doi indicatori. Rata creditelor neperformante, pe totalul sistemului bancar, la nouă luni, în 2017, a fost 7,96%, informează Economica.net. Băncile vizate vor trebui să-şi majoreze capitalul cu minimum 1% din volumul creditelor neperformante. Altele vor ajunge spre 2%, dacă nu au constituit suficiente provizioane.
Băncile cu probleme nu sunt cunoscute public
Care sunt în România băncile vizate? “Instituţiile bancare cu probleme sunt cunoscute de BNR, dar nu sunt făcute publice, pentru a nu le da peste cap afacerile, creând îngrijorare în rândul clienţilor”, a spus “României libere” analistul financiar Aurelian Dochia.
Dochia spune că, “pe cererile agregate, impactul va fi nesemnificativ, inexistent. Pe medii, gradul de acoperire e sensibil mai mare de 55%. Probabil că pe sistemul bancar nu există impact”.
Cum stau lucrurile însă pentru băncile vizate? “Aplicarea acestui amortizor de capital”, spune expertul, “înseamnă costuri mai mari şi profitabilitate mai scăzută. Aceste bănci sunt un pic dezavantajate din punctul de vedere al competitivităţii pe piaţă”.
Este vorba despre instituţiile bancare mai mici? “Bănuiesc că da, pentru că cele câteva bănci mai mari, pentru care ştim date, pentru că sunt listate la Bursă ş.a.m.d., cifrele arată că nu sunt vizate”, afirmă Aurelian Dochia.
Dochia spune că “băncile mai mari au şi ele portofolii de credite neperformante, dar provizionate peste 55%. Toate aceste amortizoare de capital sunt introduse prin Basel III”.
Ce bănci trebuie să aplice Basel III? “Toate. Este vorba despre mai multe măsuri prudenţiale. Unele din cele mai importante măsuri ţin de obligaţiile instituţiilor bancare. Acestea măresc costurile de funcţionare. Nu cred că vor fi schimbări şi creşteri de cost dramatice. Băncile s-au ajustat treptat în ultimii ani şi nu s-a observat nici un cutremur în piaţă”, a explicat RL analistul financiar.
Creditele imobiliare – clienţi cu marje mici
Creditele imobiliare, de exemplu, care presupun bancabilitatea de lungă durată a clientului, stau pe marje foarte mici. Dacă unui creditat îi scade salariul cu 5% – lucru deloc ieşit din comun în prezent, el începe să aibă probleme la plata ratelor şi poate intra în portofoliul de credite neperformante. Aici este legătura.
Se constată o întârziere în aplicarea Basel III. De ce? Ion Radu Zilişteanu, profesor de Finanţe-Bănci, a explicat RL că “Basel III trebuia implementat mai demult, dar a venit criza. Apoi, s-a amânat de mai multe ori”.
Dar ce este Basel III? Există o instituţie, spune Zilişteanu, “numită Banca Reglementelor Internaţionale (n.n.: BIS – trad. eng. Bank of International Settlements), cu sediul la Basel, în Elveţia, un fel de bancă a băncilor centrale din lume, cum BCE e un fel de bancă a băncilor centrale din UE. Reuneşte majoritatea covârşitoare a băncilor centrale din lume”.
BIS construieşte reglementări prudenţiale, pe care băncile centrale membre şi, implicit, statele membre se obligă să le respecte, astfel ca sistemul bancar să funcţioneze corect şi adaptat realităţilor existente. Basel III s-a născut greu şi s-a implementat greu fiindcă a venit criza.
Apoi s-a implementat, dar a intervenit necesitatea apariţiei Basel IV. “Basel III reglementează multe lucruri. Printre altele, pleacă de la realitatea că fiecare bancă din lume are o anumită structură particulară de clienţi”, explică expertul.
Clienţii diferă între ei şi-şi schimbă comportamentul
Aceasta va însemna în viitor costuri suplimentare considerabile pentru instituţiile bancare. “În prezent, pentru creditele ipotecare în lei, BNR spune că avansul nu poate fi mai mic de 15%. Basel III spune însă că, la fiecare bancă în parte, în funcţie de specificul clienţilor, avansul diferă şi se mai şi schimbă, după schimbarea comportamentului clienţilor”, explică Ion Radu Zilişteanu.
Astfel, spune profesorul, fiecare bancă va trebui, de-acum încolo, “prin modele matematice, economico-statistice, să stabilească exact cât este avansul minim pentru creditele ipotecare în lei, în funcţie de comportamentul propriei clientele”. BNR nu va mai reglementa acest avans la acest tip de credite.
“Băncii îi rezultă, din calcul, în funcţie de propria clientelă, cât este optim acest avans. O bancă va avea 12,6%, alta 18,3% ş.a.m.d. 15% vin acum din nişte raţionamente pe care le fac analiştii BNR şi iese astfel un nivel pe care îl adoptă CA BNR”, explică Ion Radu Zilişteanu.
Profesiile liberale au un comportament diferit de salariaţi. Tinerii creditaţi, la fel, se comportă diferit de oamenii de vârstă medie, iar salariaţii de la multinaţionale altfel ca bugetarii.Aşadar, băncile vor fi acum obligate să angajeze permanent specialişti care să se ocupe numai de acest lucru. Aceştia vor crea modele matematice, pe baza cărora instituţiile bancare să lucreze cu clienţii. Pentru că comportamentul clienţilor se schimbă în timp, aceiaşi specialişti trebuie să refacă ritmic calculele şi să schimbe datele produselor de creditare pe care le oferă. Aceasta înseamnă că băncile sunt obligate să aibă permanent noi angajaţi. Ei sunt salariaţi, deci reprezintă costuri suplimentare permanente pentru bănci. Mai mult, dacă ei decid prin calcule mărirea avansului, numărul clienţilor scade, deci profitul băncilor scade şi el. Astfel, băncile dau mai mulţi bani pentru a-şi micşora uneori singure profiturile din motive obiective, pentru a nu risca în propria politică de creditare.
