17.8 C
București
marți, 14 mai 2024
AcasăEconomieBCE cere Germaniei şi Olandei să-şi majoreze investiţiile

BCE cere Germaniei şi Olandei să-şi majoreze investiţiile

Pe fondul încetinirii economiei zonei euro, BCE a redus dobânda la depozite, care se aplică băncilor ce stochează lichidităţile în exces la banca centrală pentru o perioadă de 24 de ore, de la minus 0,40% la minus 0,50%. De asemenea, Banca Centrală Europeană a anunţat relansarea programului de relaxare cantitativă (QE), achiziţionând lunar obligaţiuni în valoare de 20 de miliarde euro (22 de miliarde de dolari), începând cu 1 noiembrie. Acesta program se va derula atât timp cât va fi necesar pentru a întări impactul politicilor BCE, şi se va încheia cu puţin timp înainte ca BCE să înceapă majorarea ratelor dobânzilor.

Într-un discurs rostit la Londra, Villeroy a explicat că guvernele trebuie să se implice activ în stimularea redresării economiei, după ce săptămâna trecută preşedintele BCE, Mario Draghi, a făcut un apel similar.

Deşi încă sunt necesare programe naţionale de reformă pentru a susţine economia, “zona euro trebuie acum să-şi exploateze spaţiul fiscal – de exemplu în Germania şi Olanda – pentru stimula creşterea”, a declarat Villeroy.
Acesta a adăugat: “Este esenţial să alegem măsuri de relaxare fiscală, să majorăm investiţiile şi să reducem taxele pentru a stimula creşterea economiei pe termen lung”.

De asemenea, a avertizat oficialul BCE, zona euro trebuie să se concentreze în continuare pe îmbunătăţirea accesului la finanţare al IMM-urilor şi pe creşterea rolului internaţional al monedei euro.

Ţările care au spaţiu fiscal pentru a investi mai mult sunt, în limbajul UE, sunt Germania şi Olanda, care de ani de zile înregistrează excedente bugetare.

Săptămâna trecută, Banca Centrală Europeană (BCE) a înrăutăţit estimările privind evoluţia inflaţiei şi a economiei euro în perioada 2019-2020, furnizând o justificare esenţială pentru noile măsuri de stimulare anunţate la şedinţa de politică monetară.

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a declarat la o conferinţă de presă că zona euro se confruntă în continuare cu riscuri semnificative, din cauza incertitudinilor politice, a sporirii ameninţării protecţionismului şi a vulnerabilităţilor de pe pieţele emergente.

BCE se aşteaptă acum ca PIB-ul zonei euro să înregistreze anul acesta un avans de 1,1%, faţă de o creştere de 1,2% previzionată în iunie, înainte ca economia să accelereze la 1,2% în 2020, faţă de o expansiune de 1,4% prognozată anterior.

Mario Draghi a avertizat că scăderea activităţii economice este mai pronunţată decât se estima dar a apreciat că economie zonei euro va înregistra o creştere moderată în trimestrul trei din 2019.

Rata anuală a inflaţiei ar urma să se situeze anul acesta la 1,2% (faţă de 1,3% previzionată în iunie), înainte de a scădea la 1% în 2020 (faţă de 1,4% prognozată anterior).

Cele mai citite

Guvernul va aproba subvenții de 365 de milioane de lei pentru fermieri

Guvernul Ciolacu urmează să aprobe suplimentarea cu 365 de milioane de lei a subvențiilor pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Suplimentarea este aferentă...

Guvernul va aproba subvenții de 365 de milioane de lei pentru fermieri

Guvernul Ciolacu urmează să aprobe suplimentarea cu 365 de milioane de lei a subvențiilor pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). Suplimentarea este aferentă...

Rusia – Ucraina, ziua 790: Blinken, vizită surpriză la Kiev

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a sosit în această dimineaţă la Kiev pentru o vizită surpriză care ar trebui să-i liniştească pe ucraineni cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă