10.5 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieBERD doreşte să participe la prelistarea la bursă a Hidroelectrica

BERD doreşte să participe la prelistarea la bursă a Hidroelectrica

“Susţinem listarea Hidroelectrica la bursă, este în programul de guvernare, avem inclusiv o scrisoare de intenţie din partea Băncii Europene de Dezvoltare (BERD, n.r.) care doreşte să fie parte la această procedură, chiar să participe la o prelistare, cum un procent de să zicem 5% sau 10%, prelistare care ar ridica valoarea companiei. Analizăm acest lucru, vom discuta şi în Guvern acest lucru. Eu cred că Hidroelectrica este o bijuterie a energeticii româneşti, este o companie verde, faptul că este o companie verde este asset-ul cel mai important al acestei companii”, a declarat Virgil Popescu, la ZF Power Summit.

Ministrul a subliniat că Guvernul doreşte ca statul să păstreze pachetul majoritar al Hidroelectrica.

“Alăturarea BERD de Hidroelectrica cred că va fi un câştig. Se menţine hotărârea anterioară de majorare a capitalului, parcă 20% era maxim în hotărârea aceea. Oricum, inclusiv în noul program de guvernare am scris negru pe alb că se doreşte ca statul să-şi păstreze pachetul majoritar al Hidroelectrica. (…) Termenul (pentru listarea Hidroelectrica, n.r.) nu a fost modificat, singurul lucru care a apărut suplimentar este dorinţa BERD de a participa la prelistare, o dorinţă care mi se pare benefică”, a apreciat Virgil Popescu, informează Agerpres.

Acesta s-a referit şi la compania Nuclearelectrica, subliniind că energia nucleară este foarte importantă în strategia energetică a României, iar în discuţiile recente pe care le-a avut la Bruxelles subiectul energiei nucleare nu a fost abordat în termeni negativi.

“Dorim ciclu integrat nuclear. Dorim ca în cadrul Nuclearelectrica să fie transferate, evident cu un preţ corect, uzina de la Feldioara, şi ulterior, licenţa minei noi care deţine zăcământul de uraniu să fie trecută tot la Nuclearelectrica, pentru că mina de la Crucea este cu zăcământul pe finalizare şi nu mai are zăcământ.

Practic, dorim ca acest ciclu de producţie, avem şi o lege a ciclului integrat de producţie, extracţie-prelucrare-producere de energie electrică să fie într-un ciclu integrat, într-o singură companie, pentru a nu mai avea probleme de competiţie şi de alte lucruri pe care le avem în acest moment.

Evident că în paralel va trebui şi vom lua decizia anul acesta pentru construcţia reactoarelor 3 şi 4, eu cred că tărie că putem face acest lucru cu parteneri din statele UE şi NATO. Am avut discuţii la Bruxelles şi e un lucru foarte bun că nu s-a discutat în termeni răi despre energia nucleară – mai bine să nu discuţi decât să discuţi în termeni răi – iar energia nucleară aşa cum este ea acum nu este considerată nici energie verde, dar nici energie murdară.

Eu cred că România va putea construi reactoarele 3 şi 4, ca şi scenariu luăm în calcul inclusiv construirea reactorului 3 de către Nuclearelectrica. Energia nucleară este foarte importantă în strategia energetică a României”, a adăugat ministrul demis al Energiei.

Cele mai citite

Rătăciri din necunoaștere

Necunoașterea nu are doar efectul banal al nepriceperii. Îl are adesea și pe cel al opunerii la adevăruri ale vieții și la fapte. Perseverența...

Lion Capital și Bursa Română de Mărfuri inventează motive pentru a nu plăti dividende. Acționarii societăților controlate de Bogdan Drăgoi și Gabriel Purice, nemulțumiți

Numeroși acționari ai Lion Capital, fosta SIF Banat-Crișana, sunt nemulțumiți că societatea condusă de fostul ministru de finanțe Bogdan Drăgoi nu plătește dividende. O...

Accident rutier pe DN2-E85, în județul Buzău. Două femei au ajuns la spital

Două femei în vârstă de 32 de ani şi 39 de ani au fost transportate de urgenţă la spital vineri, în urma unui accident...
Ultima oră
Pe aceeași temă