13.6 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieBNR lansează o bancnotă aniversară, pentru Centenar

BNR lansează o bancnotă aniversară, pentru Centenar

Potrivit Băncii Centrale, bancnota va avea următoarele caracteristici: dimensiuni 147×82 mm (cu o toleranţă de +/-1 mm), culoare predominantă albastru, imprimată în tehnică mixtă plană/relief, pe suport de polimer, fereastră transparentă complexă.

Pe aversul bancnotei se regăsesc următoarele elemente grafice reprezentative: în partea dreaptă portretele regelui Ferdinand I şi reginei Maria; dedesubt, pe două rânduri, numele acestora şi anii de viaţă, respectiv “Regele Ferdinand I 1865-1927” şi “Regina Maria 1875-1938”, iar în zona centrală o imagine de la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, din 1 Decembrie 1918.

De asemenea, tot pe avers mai sunt imprimate: stema României, în stânga sus, denumirea băncii centrale “Banca Naţională a României”, pe orizontală sus, iar dedesubtul acesteia, medalionul cu sigla BNR şi, mai jos, anii “1918-2018”. Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos, pe orizontală, în cifre “100”; în partea centrală jos, în litere, pe două rânduri “Lei Una Sută”; în dreapta jos, pe verticală, în litere “Una Sută Lei” şi în dreapta sus, pe verticală, în cifre “100”.

Semnăturile guvernatorului şi casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere, iar data punerii în circulaţie, respectiv “1 decembrie 2018”, este imprimată pe verticală, în dreapta.

Pe reversul bancnotei sunt ilustrate intrarea în Bucureşti a alaiului regal la l Decembrie 1918 şi un fragment din buzduganul regelui Ferdinand I, respectiv patru femei în costume populare specifice fiecărei provincii româneşti unite: Basarabia, România, Ţara Ardealului şi Bucovina. Dedesubt, se află textul: “Falsificarea acestor bilete se pedepseşte conform legilor”. Denumirea băncii centrale “Banca Naţională a României” se află sus, pe orizontală, iar sigla BNR este poziţionată în dreapta sus şi în stânga jos. Valoarea nominală este imprimată astfel: pe verticală în stânga sus şi pe orizontală în dreapta jos, în cifre, “100” şi pe orizontală în stânga jos, în litere, “Una Sută Lei”.

Seria şi numărul bancnotei tipărite cu litere şi cifre în două culori, roşu şi negru, sunt imprimate astfel: în stânga, pe orizontală, cu cerneală roşie, cu caractere de înălţime crescătoare şi în dreapta pe verticală, cu cerneală neagră.

Preţul de vânzare al bancnotei aniversare pentru colecţionare, cu tema 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 este de 150 lei, fără TVA, inclusiv pliantul de prezentare.

Bancnota aniversară pentru colecţionare, cu valoarea nominală de 100 lei, dedicată marcării a 100 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, are putere circulatorie pe teritoriul României.

Lansarea în circuitul numismatic a acestei bancnote se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale BNR.

Cele mai citite

Scandalul Sanimed/Hideg: Dezvăluiri, Denunțuri și Dinamica Justiției în România

Recentele dezvăluiri din presă, generate de denunțul spontan al omului de afaceri Cătălin Hideg împotriva unei prestigioase case de avocatură din România, precum și...

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Cutremur produs în zona seismică Vrancea, în această dimineață

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe Richter s-a produs, vineri dimineaţa, la ora locală 2:05, în judeţul Buzău, zona seismică Vrancea, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă