13.9 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăEconomieBVB: Scădere de 16% a tranzacţiilor cu acţiuni pe fondul scandalului privind...

BVB: Scădere de 16% a tranzacţiilor cu acţiuni pe fondul scandalului privind Pilonul II de pensii

Încă de la începutul săptămânii, Bursa de Valori Bucureşti a înregistrat scăderi, închizând şedinţa de tranzacţionare de vineri în acelaşi trend, înregistrând o scădere de 16% a tranzacţiilor cu acţiuni.

Vineri, indicele BET a înregistrat o scădere de -0,02%, indicele BET-TR a închis în scădere cu -0,01% şi BET-FI înregistra o scădere de -0,16%, din cauza principalelor acţiuni listate care au scăzut puternic, pe fondul scandalului privind Pilonul II de pensii.

În perioada 21 – 25 mai 2018 s-au realizat 10.442 tranzacţii cu 87,494 milioane de acţiuni, iar capitalizarea companiilor listate a fost de 166,75 miliarde de lei.

Companiile cu cele mai tranzacţionate acţiuni de pe piaţa principală au fost: Banca Transilvania cu 41,6 milioane de lei, BRD cu 17,43 de milioane de lei şi Romgaz cu 14,66 milioane de lei.

În anul 2018 au avut loc 99 de şedinţe de tranzacţionare, realizându-se un număr de 241.574 de tranzacţii pe piaţa reglementată, cu o valoare medie zilnică de 49,43 milioane de lei. Valoarea totală a tranzacţiilor cu acţiuni a depăşit 4,89 miliarde de lei în acest an.

Vineri Bursa de Valori a închis în scădere şedinţa de tranzacţionare la toţi indicia principali.

Un studiu al Asociaţiei Pensiilor Administrate Privat din România – APAPR – arată că fondurile de pensii sunt principalul investitor instituţional din România, argumentând că 92% din activele de circa 9 miliarde de euro ale Pilonului II sunt investite în economia românească.

Mai mult, Pilonul II deţine în prezent circa 7% din datoria publică a României, iar la Bursa de Valori Bucureşti fondurile de Pilon II au o expunere de circa 1,9 miliarde de euro (20% din acţiunile liber tranzacţionate), asigurând circa 15% din lichiditate.

Programul legislativ al Guvernului pe 2018 include între altele, ca „prioritate legislativă”, un „proiect de lege privind reglementarea pensiilor obligatorii administrate privat (Pilonul II)”, cu precizarea că în perioada 1 iulie – 31 decembrie contribuţiile aferente acestuia vor fi suspendate. Contribuţiile CAS (respectiv contribuţiile de asigurări sociale aferente pensiei) „sunt încasate integral la buget”, cu „suspendarea contribuţiilor în perioada 1.07 – 31.12.2018”. În prezent, din sumele CAS pentru Pilonul I (sistemul pensiilor administrate de stat) se direcţionează automat 3,7% către Pilonul II.

Preşedintele Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză (CNSP), Ion Ghizdeanu, a declarat, pentru Mediafax, că textul apărut ca referire la Pilonul II de Pensii nu reprezintă o propunere legislativă a CNSP, ci este doar o variantă internă care nu trebuie preluată în programul legislativ.

Ultimele referiri la Pilonil II de pensii au stârnit o serie de controverse, pentru că neoficial s-a spus că acest sistem ori va fi „desfiinţat”, ori ar urma să nu mai primească – de la Pilonul I – contribuţiile stabilite prin lege. Aceste contribuţii au scăzut de la 5,1% în 2017 la 3,7% în 2018, în condiţiile în care pentru 2018 erau prevăzute să crească la 6%.

Cele mai citite

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...

Céline Dion, primul interviu acordat după diagnosticarea cu sindromul persoanei rigide. “De ce eu? Cum s-a întâmplat asta? Ce am făcut eu? E vina...

Într-un interviu sincer și emoționant acordat recent revistei Vogue France, celebra artistă de origine canadiană Céline Dion a vorbit deschis despre lupta sa cu...

VIDEO REZUMAT. Emoții pentru moldoveni. Lupta la retrogradare, din ce în ce mai “tăioasă”

Într-o confruntare tensionată din cadrul etapei cu numărul șase din play-out-ul Superligii Românești, echipa Universitatea Cluj a reușit să obțină o victorie prețioasă cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă