18 C
București
vineri, 26 aprilie 2024
AcasăEconomieCa de obicei, şi în coronacriză românii au economisit

Ca de obicei, şi în coronacriză românii au economisit

”Depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei s-au majorat cu 0,8% faţă de luna anterioară, până la 139,06 miliarde lei, iar faţă de luna mai 2019 au înregistrat o creştere de 13% (10,5% în termeni reali). Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) au crescut cu 3,5% (până la 106,75 miliarde lei) faţă de luna precedentă şi cu 8,6% faţă de luna mai a anului trecut”, arată datele BNR.

Depozitele în valută ale rezidenţilor, exprimate în lei, reprezentând 35,9% în totalul depozitelor clienţilor neguvernamentali, s-au majorat cu 0,3% faţă de luna aprilie 2020, ajungând până la nivelul de 137,72 miliarde lei (exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,3%, până la 28,44 miliarde euro). Comparativ cu luna mai 2019, indicatorul, exprimat în lei, a crescut cu 19,6% (dacă este exprimat în euro, majorarea a fost de 17,3%).

Depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei (exprimate în lei) au înregistrat o creştere de 0,5% (0,5% în termeni reali) faţă de luna aprilie 2020 (până la 99,43 miliarde lei); exprimate în euro, acestea s-au majorat cu 0,5%. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, creşterea acestui indicator exprimat în lei a fost de 18,4% (majorarea a fost de 16,1% dacă indicatorul este exprimat în euro).

Depozitele în valută ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au înregistrat o scădere de 0,2% (-0,3% în termeni reali) faţă de luna aprilie 2020 (exprimate în euro, acestea s-au diminuat cu 0,3%). Comparativ cu mai 2019, acest indicator, exprimat în lei, s-a majorat cu 22,7% (dacă este exprimat în euro, creşterea a fost de 20,3%).

Creditul guvernamental s-a majorat în luna mai 2020 cu 4,7% faţă de luna aprilie 2020, până la 136,19 miliarde lei. În raport cu mai 2019, acesta a crescut cu 29,9% (27% în termeni reali).

Cele mai citite

Conducerile școlilor, umplute de activiști de partid, din timp pentru alegeri

Cred că în acest moment a devenit clar pentru toată lumea că Ligia Deca nu este un ministru al Educației, deși ocupă această funcție,...

Regele Charles își reia activitățile publice. “A înregistrat progrese încurajatoare în tratamentul împotriva cancerului”, afirmă medicii

Regele Charles al Marii Britanii va reveni săptămâna viitoare la îndatoririle publice pentru prima dată de când a fost diagnosticat cu cancer. Acesta face...

Tichetele casnice: cum le pot folosi firmele și persoanele fizice

Sistemul de plată prin tichete a activităților casnice e funcțional și tocmai a fost modificat de Guvern printr-o ordonanță de urgență, deși acesta ar...
Ultima oră
Pe aceeași temă