12.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieCamera Deputaţilor vrea să cumpere lucrări de refacere a faţadei Palatului Parlamentului

Camera Deputaţilor vrea să cumpere lucrări de refacere a faţadei Palatului Parlamentului

Contractulul este multianual şi durează până în 2022.

”Contract multianual de lucrări (cu durata: până la 30.06.2022) de refacere a faţadei, inclusiv lucrări de consolidare aferente clădirii parcajului subteran – axe 1÷51 Palatul Parlamentului, conform prevederilor caietului de sarcini, atribuit în comun de asocierea dintre Camera Deputaţilor şi SRI prin UM 0929 Bucureşti”, se arată într-un anunţ publicat pe platforma SICAP.

Criteriul principal de atribuire este preţul cel mai scăzut, iar finanţarea este realizată din fonduri bugetare.

Ofertanţii vor trebui să furnizeze informaţii privind experienţa similară, respectiv lista lucrărilor executate în ultimii 5 ani, din care să rezulte că au executat lucrări publice – construcţii civile, a căror valoare cumulată a fost de minimum 8,195 milioane lei, fără TVA.

Tipul procedurii este procedura simplificată, iar termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 18 noiembrie.

Cele mai citite

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Rusia – Ucraina, ziua 770: Biden vrea să trimită arme Kievului chiar de săptămâna această

Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat că Statele Unite vor "începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână", după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă