21.4 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieCare este impactul scăderii TVA în proiectul de buget

Care este impactul scăderii TVA în proiectul de buget

Niciodată în 30 de ani, nici un executiv nu şi-a asumat răspunderea pe proiectul Legii bugetului de stat. Pe de o parte, PSD vrea să conteste constituţionalitatea iniţiativei legislative de asumare a răspunderii. Pe de altă parte, un proiect iniţiat de liberali, ţinut la sertar, a fost scos acum pe tapet. PNL afirmă că făptaşii sunt PSD.

După ce a trecut prin adoptare tacită de Senat, proiectul de scădere a TVA de la 19% la 16% a fost adoptat de Comisia buget-finanţe din Camera Deputaţilor şi ar fi trebuit să intre ieri, în dezbaterea plenului. Proiectul mai prevede o cotă de TVA redusă de la 9% la 5%, la anumite produse alimentare.

Dacă acest proiect trece de Cameră, ajunge la promulgare, la Cotroceni şi, dacă devine text legal, dă complet peste cap proiectul Legii bugetului de stat, iniţiat de Cabinetul Orban.

„Cine sapă groapa altuia cade în ea. În concursul de populism de pe vremea PSD, PNL a iniţiat această scădere de TVA, care acum se întoarce împotriva Cabinetului Orban.” Sorin Dinu

Până atunci, mai sunt câţiva paşi de îndeplinit. Dar care ar fi impactul bugetar al reducerii cotei de TVA? „Deficitul bugetar, dacă menţii aceleaşi cheltuieli, ar putea să crească undeva spre 4% din PIB, dacă nu cumva mai mult”, spune analistul economic Sorin Dinu. Acum, conform proiectului de buget, este 3,6%.

„Cine sapă groapa altuia cade în ea. În concursul de populism de pe vremea PSD, PNL a iniţiat această scădere de TVA, care acum se întoarce împotriva Cabinetului Orban”, explică Dinu. S-ar putea întoarce. Când scriem articolul, nu ştim ce s-a petrecut în Cameră.

 

Calcule

În prezent, avem, teoretic, trei cote de TVA: cea normală, de 19%, 9% la unele produse alimentare şi servicii şi 5% în HORECA. Rata medie de TVA e 13% – 14%, ceea ce duce la încasări de 11% – 11,5% din PIB.

Trecând la 16% şi 5%, potenţialul de colectare de TVA scade. Rata medie a TVA scade pe la 10% – 10,5%. Matematic, pierderea e de 3% din PIB, ca potenţial, spune expertul.

Există o teorie, ce spune că, dacă reduci impozitele, conform Curbei Laffer, cresc încasările. Dar aceasta funcţionează într-o economie de piaţă funcţională, ce se reajustează, pentru că există spaţiu de consum. La noi…

Cele mai citite

Captive ideologiei, euroelitele nu sesizează declinul capitalismului

Revoluţia franceză a desfiinţat latifundiile feudale, în folosul unităților de producție burgheze. Comuniștii au distrus proprietatea privată pentru a crea omul nou, eliberat de...

Peste 6000 de elevi s-au înscris la finala națională a concursului european de educație financiară European Money Quiz

Peste 6.260 de elevi, cu vârsta între 13-15 ani, din 390 de școli, licee și colegii de la nivel național s-au înscris la ediția...

Șobolanii au invadat spațiile verzi din Târgoviște. FOTO

Primăria Municipiului Târgoviște pare că a rămas restantă cu deratizarea în acest an. Șobolanii de mari dimensiuni au fost suprinși de cetățeni ai orașului-reședință a...
Ultima oră
Pe aceeași temă