19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieCare sunt planurile noului şef de la Tarom

Care sunt planurile noului şef de la Tarom

”Ne gândim şi la noi rute pe care să operăm. Cel mai probabil, vor fi din 2020, având în vedere că orarul de zbor de iarnă a fost deja stabilit. Trebuie precizat, însă, că nicio rută nouă nu este rentabilă chiar de la început”, a spus Mădălina Mezei, în cadrul unei întâlniri cu presa.

Aceasta nu a precizat despre ce rute noi este vorba, însă a spus că ia în calcul inclusiv reluarea unor curse transatlantice, în funcţie de rentabilitate.

”Lucrăm la trei scenarii, pentru salvarea Tarom. O strategie în acest sens urmează să fie dezvăluită peste o lună, în cel mai optimist caz. Luăm în calcul inclusiv un posibil ajutor de stat, însă nu a fost luată o decizie concretă în acest sens. Am avut discuţii şi la Consiliul Concurenţei. Vom vedea în ce măsură poate fi acordat”, a precizat ea.

Un alt obiectiv va fi reînnoirea flotei Tarom, odată cu renunţarea la cele patru avioane Boeing 737-300, considerate învechite.

Compania a anunţat recent că a demarat procedura de achiziţie a 9 aeronave de tip ATR 72-600. Cu o capacitate de 72 de locuri, aeronavele sunt achiziţionate în leasing operaţional pe o perioadă de 10 ani şi urmează a fi livrate începând din toamna anului 2019, în perioada sezonului de iarnă 2019-2020.

În prezent, flota de avioane ATR, deţinută de Tarom, are peste 19 ani vechime, potrivit directorului companiei, Mădălina Mezei, citat de News.ro.

Tarom a transportat în 2018 circa 2,9 milioane de pasageri, cei mai mulţi pasageri din ultimul deceniu.

În anul 2018, Tarom a avut pierderi de 182,8 milioane lei. Societatea are aproape 2.000 de angajaţi.

Cele mai citite

Firea trebuie să se retragă din cursa pentru europarlamentare dacă va candida la Primărie, susține AUR

Partidul AUR consideră că Gabriela Firea trebuie să renunțe la candidatura pentru un post de europarlamentar dacă dorește să candideze la Primăria Capitalei. Acest punct...

Cum alegi salopeta de lucru potrivită

Alegerea unei salopete de lucru adecvate este esențială pentru confortul, siguranța și eficiența la locul de muncă. Această piesă de îmbrăcăminte, care inițial a...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă