18.7 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieCartel Alfa şi Confindustria România, protocol

Cartel Alfa şi Confindustria România, protocol

Cartel ALFA şi Confindustria România, deşi îşi desfăşoară misiunea din două poziţii diferite, şi cu toate că îşi menţin neschimbate propriile identităţi şi sunt în deplină autonomie operaţională, au dorit astăzi să găsească un punct convergent prin acest protocol ce abordează o temă simplă şi firească, aceea de a valoriza şi mai mult individul şi familia sa, ca principal element ce trebuie protejat într-o situaţie de gravă criză sanitară şi economică, indiferent de funcţia sau rolul pe care îl ocupă în cadrul unei companii.

Antreprenori, manageri şi angajaţi, se află cu toţii “în prima linie”. Chiar dacă sunt figuri profesionale cu atribuţii şi competenţe diferite, au un numitor comun, sunt persoane ce produc valoare pentru companie, pentru societate şi pentru propriile familii. Acest protocol de colaborare istoric devine în mod indirect şi un mesaj pentru celelalte “puteri” ale ţării, pentru că în faţa unei astfel de crize sanitare devine vital să putem converge, prin competenţe şi muncă, către un unic proiect, găsind rapid o abordare operativă comună, indispensabilă în faza efectivă de repornire.

“Având în vedere numărul important de angajatori italieni de pe piaţa românească, apreciem în mod deosebit responsabilitatea demonstrată de Confindustria România. Suntem interesaţi să stabilim relaţii bune de parteneriat, pentru a putea garanta locuri de muncă de calitate, cu standarde înalte în ceea ce priveşte siguranţa şi sănătatea angajaţilor.

Experienţa noastră sindicală consolidată în teritoriu şi exemplele de best practice din Italia propuse de Confindustria România, împreună, reprezintă noua viziune despre cum vom putem acţiona concret, în mod rapid, activând măsuri extraordinare pentru a face faţă unei crize extraordinare.

Suntem convinşi de importanţa dezvoltării de activităţi care să genereze profit, creând valoare adăugată pentru toţi, chiar şi prin intermediul unei forme de asistenţă sanitară.

Având ca punct de plecare chiar actuala criză vom putea oferi, împreună, mai multă siguranţă pentru toţi cei implicaţi pe piaţa muncii, cu respect pentru sănătatea şi viaţa familială”, a declarat Bogdan Hossu, preşedinte CNS Cartel ALFA.

Ca răspuns la această situaţie dificilă şi gravă, pentru prima dată în Europa de Est, ia naştere acest protocol între o confederaţie sindicală şi o asociaţie patronală de industriaşi şi investitori italieni. “Consider că este un protocol istoric, de mare responsabilitate socială, care întăreşte de asemenea şi valorile care au stat la baza înfiinţării organizaţiilor pe care le reprezentăm, respectând în acelaşi timp rolurile individuale pe care le avem, pe de o parte cel de confederaţie sindicală şi de cealaltă parte cel de patronat.

Există o conexiune indispensabilă între repornirea economică şi coeziunea socială. Nu ne putem gândi la repornirea economică într-un context de posibile tensiuni. Construim aşadar un proiect inovator, ce are în vedere protejarea mediului de lucru la 360 de grade, incluzând spaţii şi persoane, integrând competenţe tipice aparţinând unor sectoare speciale: exemple de best practice din Italia în ceea ce priveşte protecţia sanitară prin intermediul Mutua MBA, organizaţie non profit aparţinând sectorului terţiar italian, proceduri de certificare inovatoare pentru securitatea mediului de lucru, graţie Organismului de certificare RINA şi inteligenţă artificială în sprijinul siguranţei sanitare.

Noua viziune inspirată de o colaborare concretă între două organizaţii puternice din ţară, ceea ce pentru unii era considerat imposibil, devine în schimb o realitate concretă, pentru a spori coeziunea socială prin intermediul unor locuri de muncă mai sigure şi a unei protecţii sanitare îmbunătăţite pentru toţi cei ce activează pe piaţa muncii, concept de altfel în linie cu Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă a Organizaţiei Naţiunilor Unite”, declară Giulio Bertola, preşedinte Confindustria România.

 

Cele mai citite

De ce să montezi panouri fotovoltaice acasă?

În condițiile în care prețurile energiei electrice au crescut vertiginos în ultimii ani, fiind din ce în ce mai impredictibile, te întrebi justificat: ce...

Enigma doctorului Socrates

Un tânăr înalt, brunet și timid stă deoparte și examinează viața din jurul lui pentru a-i da un sens, așa cum îi îndruma Socrate...

EXCLUSIV. Decizia lui Nicușor Dan de a elimina linia STB 336, fiasco în trafic. Locuitorii din Militari, rămași fără autobuz care să-i ducă la...

Locuitorii din cartierul bucureștean Militari au rămas fără singurul autobuz care îi transporta până în fața Spitalului Universitar. Decizia lui Nicușor Dan de a...
Ultima oră
Pe aceeași temă