Înainte de noua ordonanță, de la 1 ianuarie a.c. firmele mari ar fi trebuit să treacă la case de marcat electronice, iar de la 1 aprilie – cele mijlocii.
Se menține termenul 1 august a.c. pentru firmele mici. Principiul e simplu: când comerciantul vinde ceva unui client, de la o pâine, la chioşcul din colţul blocului, până la coşul săptămânal de cumpărături din hypermarket, casa de marcat trimite raport la Fisc.
La sfârșitul fiecărei luni, când firmele depun declaraţii (şi serverul Fiscului se blochează cu regularitate), ANAF trebuie să vadă că declaraţiile se închid cu ce a primit prin casele de marcat, pe fiecare cod unic de identificare (CUI). Teoretic, sună bine. Practica, însă, ne omoară.
„Mă aştept să se mai prelungească termenul, pentru că din două în două săptămâni ba e mentenanţă la ANAF, ba mai crapă serverul. Nici nu au organizat licitaţia pentru server. Nu suntem pregătiţi“, a declarat pentru RL consultantul fiscal Adrian Benţa.
„Când vor începe să dea românii în serverele acelea cu tranzacţiile, or să crape. Am văzut noi cum funcţionează serviciile. Dacă un serviciu care nu este tranzacţional, cum este cel al cardurilor de sănătate, a crăpat, dar acesta?“
EXPERT IT-IST
Servere deja cumpărate înainte de licitaţie?
Surse avizate au afirmat în ultimul timp că, într-adevăr, nu s-a achiziţionat încă nimic. Un expert IT care a dorit să-şi păstreze anonimatul a declarat pentru RL că serverele acestea ar fi deja cumpărate, înainte de licitaţie: „Ele se află undeva într-un stoc. Aşa se fac toate proiectele cu statul“.
Gabriel Biriş, avocat fiscal, fost secretar de stat în Ministerul de Finanţe din Cabinetul Cioloş, e la fel sceptic. „Este treabă serioasă introducerea caselor de marcat electronice, dar nu s-a făcut până acum nici achiziţia serverului, n-au cumpărat nimic în ultima perioadă“, spune acesta.
Mister: nimeni nu ştie exact câte tranzacţii sunt în România
Câte tranzacţii sunt efectuate zilnic în România? „Nu ştiu să vă răspund. Poate sunt câteva sute de mii pe zi“, spune Adrian Benţa. Pe de altă parte, Gabriel Biriş, fost secretar de stat în Ministerul de Finanţe, afirmă că sunt milioane de tran-zacţii pe zi.
Ce înseamnă o tranzacţie? „O vânzare. Te duci la hypermarket, ieşi de acolo cu două coşuri de produse, aceea e o tranzacţie. Marii purtători de tranzacţii sunt retailerii. Ei vor trimite cele mai multe rapoarte“, spune Gabriel Biriş.
Ce te faci totuşi cu marii retaileri? „Ce fac şi alte state, unde a mers. România este printre ultimele state UE care reglementează legarea caselor de marcat la Fisc. Şi bulgarii sunt înaintea noastră“, afirmă Adrian Benţa.
“La început a fost cuvântul”. Şi sistemul offline
„Am înţeles că, pentru început, într-o primă fază, nu o să existe serverul de comunicaţie. Casele de marcat cu memorie electronică şi GPRS trebuiau să raporteze în timp real toate tranzacţiile către ANAF. Au renunţat, repet, într-o primă fază la modulul de comunicaţie şi va funcţiona doar memoria electronică; aceasta va stoca tranzacţiile“, a precizat Gabriel Biriş.
El a adăugat că, în ceea ce privește datele stocate, acestea vor fi depuse ulterior la ANAF de către comercianţi. Adică exact ca şi acum, numai că stocarea se va face electronic.
„Introducerea caselor de marcat electronice este treabă serioasă, dar nu s-a făcut până acum nici achiziţia serverului. N-au cumpărat nimic în ultima perioadă.“
GABRIEL BIRIŞ, TEHNOCRAT, FOST SECRETAR DE STAT LA FINANŢE
„Partea cea mai importantă era modulul de comunicaţie. Nu poţi să-l faci funcţional într-un timp aşa de scurt. Nu ai nevoie doar de server, e nevoie şi de linii de comunicaţie, de protocoale“, spune fostul demnitar.
Cât privește efortul financiar necesar, „dacă vorbim doar despre programe şi server, era vorba de vreo 10 milioane de euro“, a mai precizat Biriș. El a adăugat că nu toți agenţii economici trebuie să facă astfel de tranzacţii: „Nu toate societăţile active… România are 1,3 milioane de firme active, din totalul de 1,5 milioane înregistrate, care au au obligaţia să aibă case de marcat electronice. Sunt unii care lucrează doar business to business şi n-au nevoie“.
Indolenţă totală, praf, cabluri peste tot
Serverul central urmează să fie instalat la Centrul Naţional de Informaţii Fiscale (CNIF), care nu mai e la ANAF, ci la Finanţe. Un IT-ist cu peste 20 de ani de experienţă, care a lucrat pentru una dintre băncile semnificative din România, a declarat pentru RL că a văzut cu ochii lui indolenţa de la o altă instituţie cu atribuţii în domeniul procesării datelor României.
„La etajul 4 (n.n. – al instituţiei respective) sunt serverele, într-o cameră plină de praf. Sunt fire trase peste tot, claie peste grămadă. Se cumpără servere Oracle, se supradimensionează. Se foloseşte tehnologie actuală, dar managementul e ca în anii ’90, nu există să folosească share configured… Proiectele sunt făcute de nişte oameni care se numesc manageri, dar de fapt sunt incompetenţi“, a spus expertul.
Fostul secretar de stat Gabriel Biriş a confirmat aceste lucruri: „M-am dus să văd, şi aşa e şi la CNIF (n.n. – ca în instituţia despre care a vorbit IT-istul)“. Nu este vorba însă numai despre server, ci şi despre „infrastructură cu storage sharat, flash, nu mai vorbesc despre discuri rotative; și trebuie mai multe servere, mai mult de un rac de servere. Într-o bancă naţională, cu sucursale în toată ţara, ai minimum 14 rack-uri de servere în data center“, a spus expertul IT pentru RL.
Lucrurile sunt şi mai complexe. „Pe lângă tranzacţiile propriu-zise ale sistemului, există tot felul de apendice, de genul rapoartelor de sistem, data warehouse. Ai nevoie de back-up, de oameni care să opereze cu datele, ai nevoie de baze de date, care nu pot să fie Microsoft, ci Oracle“, a detaliat IT-istul consultat de „România liberă“.
Un sistem informatic de magnitudinea asta, susţine specialistul, „trebuie testat cel puţin un an, să vezi unde ai bubele“. De ce? Pentru că fiecare om face câte o tranzacţie zilnic. „Minimum una. Când vor începe să dea românii în serverele acelea cu tranzacţiile, or să crape. Am văzut noi cum func-ţionează serviciile. Dacă un serviciu care nu este tranzacţional, cum este cel al cardurilor de sănătate, a crăpat, dar acesta?“, s-a întrebat retoric expertul IT.
Notă: Ministerul Finanţelor Publice nu a răspuns la acuzele făcute de interlocutori (indolenţă, lipsă de profesionalism în gestionarea interfeţelor IT, aranjarea licitaţiilor la achiziţionarea infrastructurii etc.), nici la solicitarea de a furniza date concrete despre numărul exact, frecvenţa şi aglomerarea tranzacţiilor în mediul de business din România.
