19.9 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024
AcasăEconomieCâți lucrători străini vor fi admişi pe piaţa forţei de muncă din...

Câți lucrători străini vor fi admişi pe piaţa forţei de muncă din România

„Documentul aprobat de Executiv prevede suplimentarea cu 1.500 de locuri a contingentului pe tipuri de lucrători nou-admişi, faţă de cel stabilit pentru anul 2017. Astfel, numărul de lucrători permanenţi va creşte de la 3.000 la 4.000, iar cel al lucrătorilor detaşaţi de la 700 la 1.200. Pe lângă lucrătorii permanenţi şi cei detaşaţi, actul normativ prevede şi alte tipuri de angajare sau detaşare, respectiv persoane transferate în cadrul aceleiaşi companii – 700, lucrători înalt calificaţi – 500, lucrători sezonieri – 400, lucrători stagiari – 100 şi lucrători transfrontalieri – 100”, se arată într-un comunicat de presă al Executivului.

Potrivit sursei citate, decizia de suplimentare a contingentului de lucrători nou admişi a fost luată pentru a preveni situaţiile în care străinii lucrează în România fără forme legale, dar şi ca urmare a solicitării făcute de Inspectoratul General pentru Imigrări.

„Măsura adoptată de Guvern a ţinut cont de datele oferite de către Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, conform cărora, în perioada ianuarie – august a.c., 58.848 de locuri de muncă au fost declarate de către angajatori, în mod repetat, ca fiind vacante, iar în primele opt luni ale anului 2017, media numărului de locuri de muncă vacante declarate de către angajatori, în mod repetat, a fost de 7.306”, mai informează Guvernul.

Cele mai citite

Transformă spațiul din garaj într-un loc accesibil – iată ce ușă de garaj de la Alexiana să alegi

Ușilor de garaj ar trebui să li se acorde mult mai multă atenție. Acestea au capacitatea de a menține un nivel de siguranță înalt...

Protejarea pădurilor din Ilfov este piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov

Înscrisă ca amendamente la noul Cod Silvic, protejarea pădurilor din Ilfov împotriva exploatărilor comerciale, piatra de temelie a viitoarei Centuri Verzi București-Ilfov, a fost...

Dosar de corupție la nivel înalt în Rusia: unul din adjuncții ministrului rus al apărării a fost arestat

Un adjunct al ministrului rus al apărării, Timur Ivanov, a fost arestat pentru presupusă corupţie, a anunţat marţi Comitetul de Anchetă rus, notează AFP,...
Ultima oră
Pe aceeași temă