19.6 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăEconomieCCR a amânat decizia privind impozitarea pensiilor de serviciu, contestată de Avocatul...

CCR a amânat decizia privind impozitarea pensiilor de serviciu, contestată de Avocatul Poporului

Curtea Constituțională a României (CCR) a amânat, marți, decizia privind contestațiile aduse noului sistem de impozitare a pensiilor de serviciu.

Contestațiile au fost depuse de Avocatul Poporului și de ICCJ și se referă la Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal al României.

Potrivit unui comunicat de presă difuzat marți de CCR, pronunțarea asupra acestor sesizări este amânată de magistrații CCR pentru data de 15 decembrie 2020.

În sesizarea trimisă la CCR, magistrații ICCJ semnalează că Legea pentru modificarea şi completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal este neconstituţională în ansamblul ei, pe motiv că ar încalca mai multe articole din Constituţia României.

ICCJ menționează că unul dintre cele cinci principii ale fiscalităţii reglementate de Codul fiscal vizează “justeţea impunerii sau echitatea fiscală”, care “asigură ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcţie de mărimea veniturilor sau a proprietăţilor acestuia”.

Dacă modificarea Codului Fiscal va fi admisă de CCR vor intra în vigoare noi tranșe de impozitare a pensiilor. Astfel, pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 şi 7.000 de lei se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85% pentru ceea ce depăşeşte acest nivel.

Mihai Diac
Mihai Diac
Mihai Diac are o experiență ca jurnalist de peste 20 de ani, atât în presa scrisă cât și online. A început să lucreze în presă la ziarul Azi, în anul 1993, în perioada în care era încă student. Ulterior a lucrat la Adevărul, Gândul și Green Report. La “România liberă”, Mihai Diac lucrează din anul 2015. În paralel cu activitatea jurnalistică, Mihai Diac și-a completat și pregătirea de specialitate. El a absolvit, printre altele, Colegiul Național de Apărare și cursul de pregătire a jurnaliștilor pentru zone de război. Printre acțiunile sale de documentare jurnalistică s-au aflat cele de la bordul portavionului american Truman și al fregatei românești Regina Maria, precum și cele din Afganistan, Irak, Transnistria și Georgia.
Cele mai citite

UE cere ca Facebook și Tik Tok să combată falsurile create cu inteligența artificială

UE, prin Comisia Europeană, a cerut marilor site-uri de socializare, precum TikTok și Facebook, să eticheteze clar publicitatea politică și să reducă "viralitatea conținutului"...

Burse de reziliență pentru elevi. Condițiile în care se acordă

Ministerul Educației (ME) a lansat în consultare publică Metodologia de acordare a burselor pentru anul școlar 2024 – 2025. Principalele noutăți sunt: Bursele de merit și...

Oamenii de știință din Israel au făcut o descoperire remarcabilă legată de o supernovă

În urmă cu aproximativ 20 de milioane de ani, într-o galaxie nu foarte îndepărtată, o stea de mari dimensiuni a explodat şi a trimis...
Ultima oră
Pe aceeași temă