„Sistematic vom scoate companiile de stat din secolul 19 și le ducem în secolul 21”, a spus ministrul Economiei.
„Salrom este o companie de stat pe care am început să o reformăm anul acesta. Noua conducere a început deja procedurile pentru extinderea activității în zona exploatării grafitului. Asta va permite României să se reindustrializeze și să facă parte din lanțul de producție al bateriilor. Luni a fost aprobată începerea procedurilor de listare la bursă a companiei Salrom. Concret, vom putea cumpăra și vinde acțiuni la Salrom pe Bursa de Valori într-un mod deschis și transparent. Listarea la bursă este un lucru foarte bun pentru companie, înseamnă transparență, reguli clare și, cel mai important, acces la investitori privați”, transmite ministrul Economiei, Claudiu Năsui.
El precizează că a avut întâlniri și cu BERD, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.
„Sistematic vom scoate companiile de stat din secolul 19 și le ducem în secolul 21. Procedurile de listare vor dura cel puțin un an. Iar la final vom avea o companie modernă care își va putea finanța ușor investițiile. Până atunci, Salrom are nevoie de reformă, ceea ce noua conducere a început deja să facă, lucru pentru care îi felicit și îi asigur de toată susținerea mea”, conchide Năsui.