3.6 C
București
marți, 26 martie 2024
AcasăEconomieCererea de spaţii industriale s-a dublat în prima jumătate a anului

Cererea de spaţii industriale s-a dublat în prima jumătate a anului

”Bucureştiul a atras cea mai mare parte din cererea de spaţii industriale şi logistice din ţară, respectiv 43% (aproximativ 103.600 metri pătraţi), acesta fiind urmat de Slatina (62.000 metri pătraţi), Oradea (34.000 metri pătraţi) şi Timişoara, cu aproape 22.300 de metri pătraţi tranzacţionaţi”, se arată în comunicat.

JLL a înregistrat în primul semestru o cotă de piaţă de aproape 30% din volumul tranzacţiilor de închiriere de spaţii industriale şi logistice intermediate de consultanţii imobiliari. Având în vedere evoluţiile din prima jumătate a anului, aşteptările JLL privind cererea din 2019 sunt optimiste, iar compania aşteptă un volum de tranzacţii comparabil cu cel înregistrat în ultimii 3 ani, în jurul a 500.000 metri pătraţi/an.

”Trebuie să ţinem cont însă de două aspecte. Primul este acela că piaţa industrială a raportat în ultimii trei ani o cerere record, mai ales pe fondul extinderii retailerilor şi a logisticienilor. Al doilea element îl reprezintă faptul că majoritatea companiilor care furnizează servicii logistice şi-au consolidat deja operaţiunile pentru a răspunde volumului crescut de mărfuri generat de ascensiunea consumului din ultimii ani”, a declarat Costin Bănică, Head of Industrial Department JLL România.

De remarcat faptul că în primul semestru, peste jumătate din cerere (121.600 metri pătraţi) a venit din partea companiilor de producţie, majoritatea din domeniul automotive.

”Anumite companii din sectorul auto traversează o perioadă de tranziţie spre producţia de componente pentru autovehicule electrice. România ar putea profita de această tranziţie şi ar putea atrage investiţii importante din partea marilor companii pentru acest tip de capacităţi de producţie. În acest context, preconizăm o creştere a cererii de spaţii de producţie în perioada 2020-2022”, a adăugat Costin Bănică.

Cele mai citite

Ciolacu vede în capela de la Parlament un simbol al angajamentului nostru față de valorile naționale

Capela ortodoxă din Parlament nu este doar un loc de liniște și refugiu în fața provocărilor și tensiunilor zilnice, ci și un simbol al...

Jair Bolsonaro a stat două zile în ambasada Ungariei din Brasilia după ce i-a fost confiscat pașaportul

Fostul preşedinte de extremă-dreapta al Braziliei, Jair Bolsonaro, a petrecut două nopţi la ambasada Ungariei din Brasilia luna trecută, la doar câteva zile după...

De ce să măsori ingredientele cu un cântar de bucătărie? 3 motive

Utilizarea unui cântar de bucătărie poate părea un pas inutil pentru cei care sunt obișnuiți să măsoare ingredientele „după ochi”. Însă, când începi să...
Ultima oră
Pe aceeași temă