14.6 C
București
vineri, 19 aprilie 2024
AcasăEconomieCFA România estimează un deficit bugetar de 8,5%

CFA România estimează un deficit bugetar de 8,5%

“În cadrul sondajului pentru luna aprilie 2020 au fost adăugate şi patru întrebări suplimentare, cu privire la: impactul economic al coronavirusului: cea mai mare parte a respondenţilor (38,8%) anticipând că acesta se va resimţi puternic până în trimestrul I al anului 2021; deficitul bugetului de stat anticipat pentru anul 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 8,5%; evoluţia, în termeni reali a PIB în anul 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este -4,0%; rata şomajului la finalul anului 2020: valoarea medie a anticipaţiilor este 7,8%”, se arată în comunicat.

În ceea ce priveşte cursul de schimb euro/leu, în jur de 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală).

Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,8989, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,9424.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iunie 2021/iunie 2020) a înregistrat o valoare medie de 3%.

“Sunt de remarcat anticipaţiile de majorare a primei de risc a României, aproximativ 69% dintre participanţi prevăzând o creştere a preţului CDS cu scadenţă de 5 ani.

De asemenea, peste 69% dintre participanţi consideră preţurile proprietăţilor imobiliare din marile oraşe ca fiind supraevaluate”, se mai spune în comunicatul citat.

În luna mai 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut faţă de luna anterioară cu 3,7 puncte până la valoarea de 36 puncte, (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 15,5 puncte). Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 4,8 puncte, până la valoarea de 19,4 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 38,9 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 3,1 puncte până la valoarea de 44,4 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 3,7 puncte).

Cele mai citite

Un fost jucător al Realului ar putea deveni antrenorul celor de la Bayern Munchen

Potrivit unui raport vineri al DPA, există mari șanse ca Zinedine Zidane să semneze cu Bayern Munchen pentru a prelua conducerea echipei începând din...

Charalambous, cu o zi înaintea derby-ului FCSB – Rapid: „Jucătorii sunt înfometaţi să câştige acest titlu de campioni”

Antrenorul echipei FCSB, Elias Charalambous, a declarat că jucătorii săi sunt înfometaţi să câştige titlul de campioni în acest sezon şi că o victorie...

Trei avioane F-16 cumpărate din Norvegia au ajuns în România

Trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat, astăzi, la Baza 71 Aeriană "General Emanoil Ionescu" de la...
Ultima oră
Pe aceeași temă