23.9 C
București
vineri, 29 martie 2024
AcasăEconomieChristina Verchere o înlocuieşte pe Mariana Gheorghe la Petrom OMV

Christina Verchere o înlocuieşte pe Mariana Gheorghe la Petrom OMV

“În şedinţa de astăzi (luni n.r), Consiliul de Supraveghere a luat act de faptul că doamna Christina Verchere va prelua funcţia de preşedinte al Directoratului şi director general executiv (CEO) al OMV Petrom S.A. începând cu data de 1 mai 2018, având în vedere numirea sa în această funcţie astfel cum a fost aprobată de Consiliul de Supraveghere şi anunţată în data de 9 ianuarie 2018. În cadrul aceleiaşi şedinţe, Consiliul de Supraveghere a luat act de faptul că mandatul doamnei Mariana Gheorghe de preşedinte al Directoratului şi CEO al OMV Petrom S.A. încetează la data de 30 aprilie 2018”, se menţionează în raport, citat de Agerpres.

Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom SA a numit-o în data de 9 ianuarie pe Christina Verchere în funcţia de preşedinte al Directoratului şi director general executiv (CEO) al companiei, aceasta având ca termen pentru preluarea atribuţiilor cel mai târziu data de 21 mai 2018, conform unui comunicat remis la acel moment Bursei de Valori Bucureşti.

“În şedinţa de astăzi, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom SA a numit-o pe Christina Verchere în funcţia de Preşedinte al Directoratului şi Director General Executiv (CEO) al OMV Petrom SA. În conformitate cu Actul Constitutiv al OMV Petrom SA, numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul Marianei Gheorghe, până în data de 16 aprilie 2019. Christina Verchere a acceptat numirea şi va prelua poziţia, în funcţie de disponibilitate, cel mai târziu începând cu 21 mai 2018. A. În conformitate cu Actul Constitutiv al OMV Petrom SA, numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul Marianei Gheorghe, până în data de 16 aprilie 2019. Christina Verchere a acceptat numirea şi va prelua poziţia, în funcţie de disponibilitate, cel mai târziu începând cu 21 mai 2018”, se menţiona în comunicat.

Cele mai citite

Surpriză la turneul de la Miami! Carlos Alcaraz, eliminat în „sferturi”

Carlos Alcaraz a fost eliminat în sferturile de finală ale turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, după ce a fost învins de bulgarul...

Deca recunoaște că supune elevii la șocuri?

Reziliență -capacitatea cuiva de a reveni la normalitate după suferirea unui șoc (economic, emoțional etc.) Folosit in discipline precum psihologie, ecologie, inginerie, înseamnă capacitatea de...

România aniversează 20 de ani de apartenență la NATO. Mesajul președintelui Klaus Iohannis

La celebrarea a 20 de ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord, președintele Klaus Iohannis a declarat că NATO este...
Ultima oră
Pe aceeași temă