9.9 C
București
luni, 22 aprilie 2024
AcasăEconomieCifre uluitoare de la Institutul Național de Statistică

Cifre uluitoare de la Institutul Național de Statistică

Economia României a marcat noi recorduri în primul trimestru din 2019, conform datelor oficiale anunțate de Institutul Național de Statistică (INS). Ba, mai mult, la finele lui martie salariul mediu net depășise 3.000 de lei, în premieră absolută pentru țara noastră.

Oficialii PSD și ideologii din jurul partidului de guvernământ au fost, astăzi, în extaz. INS a anunțat o creștere economică de 5% în primul trimestru din 2019 față de primul trimestru din 2018 marcând astfel un avans cu mult peste ceea ce estimau analiștii. Deși liderii PNL afirmă că este doar o poleială și că acest avans se bazează pe consum stimulat de datorii, deocamdată inclusiv creșterile salariale arată că avansul economic se vede în buzunarele românilor.

Produsul intern brut a crescut cu 5% în termeni anuali, arată datele semnal publicate de Institutul Național de Statistică, față de 4,1% în trimestrul 4 din 2018.

Economia a crescut cu 1,3% față de trimestrul 4 din 2018, față de un avans de 1% în ultimele trei luni din 2018, comparativ cu precedentele trei luni (date ajustate sezonier), arată datele publicate de Statistică. Analiștii chestionați de Bloomberg estimau o creștere economică de 4,1% în primul trimestru din 2019, în timp ce un chestionar Reuters arăta estimări mai rezervate, de 3,9% pentru avansul din aceeași perioadă, explică Profit.ro.

Datele semnal publicate de INS nu conțin detalii privind contribuțiile aduse de ramurile economiei/categorii de utilizări la formarea produsului intern brut, acestea urmând să fie disponibile începând cu 6 iunie. Datele cu frecvență mai ridicată au arătat o revenire a consumului în prima parte a anului, impulsionată de creșterea, în continuare, a salariilor cu o dinamică de două cifre. Statistica a revizuit și datele de creștere economică din trimestrele anterioare, în scădere cu 0,1 puncte procentuale pentru trimestrul 2, comparativ cu primul trimestru din 2018, dar în creștere cu câte 0,1 pp pentru trimestrul 3, respectiv trimestrul 4, față de trimestrele anterioare, la 1,5%, respectiv 1%.

Economia a crescut pe tot anul 2018 cu 4,1%, față de 7% în 2017. Guvernul PSD/ALDE și-a bazat bugetul de stat pe o creștere economică de 5,5%, considerată prea optimistă de majoritatea analiștilor, care și-au redus considerabil estimările pentru acest an în jurul unui ritm de circa 3%. Fondul Monetar Internațional are o prognoză de 3,1% pentru creșterea economică din 2019, în timp ce Banca Europeană pentru Dezvoltare și Comisia Europeană sunt relativ mai optimiste, cu estimări de 3,2%, respectiv 3,5% pentru anul în curs.

 

Dragnea îi dă cu creșterea în cap lui Iohannis

Președintele PSD, Liviu Dragnea, nu putea să nu se folosească de moment pentru a mai da o palmă adversarilor politici.

„Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii datele privind creşterea economică înregistrată în primul trimestru. Creşterea economică este de 5%! Deci prognoza noastră pe care s-a fundamentat bugetul din acest an a fost corectă. Cât a tunat şi a fulgerat Iohannis că e o tragedie, că sunt doar cifre pe hârtie şi că bugetul nu e realist. Fără să prezinte argumente serioase şi motivaţii. Realitatea este cea publicată astăzi de către INS“, a scris Liviu Dragnea, pe Facebook. Potrivit lui, principala contribuţie la această creştere economică o au construcţiile şi investiţiile. „Încă o dovadă că măsurile pe care le-am luat pentru cei din domeniul construcţiilor au fost corecte. Conform datelor publicate astăzi de INS, în trimestrul I 2019, volumul lucrărilor de construcţii a crescut faţă de trimestrul I 2018 cu 12,5%, cea mai mare creştere după criza economică din 2009. Ce o să mai spună propaganda acum? Un lucru e cert, programul de guvernare îşi arată în continuare eficienţa iar România merge înainte pe acest drum, în ciuda celor care fac tot posibilul să ne pună piedici!“, a mai precizat Dragnea.

 

Orban încearcă un răspuns

De partea cealaltă, președintele PNL, Ludovic Orban, spune că cifrele anunțate de INS trebuie gândite în context cu adâncirea deficitelor externe și că această creștere economică este una firavă, bazată doar pe consum și pe datorie.

„Economia României dovedește o rezistență de premiat și încurajat împotriva tuturor aberațiilor și neghiobiilor actualei guvernări și continuă să crească, chiar dacă cu greu și cu eforturi fenomenale într-un mediu politic și legislativ ostil și agresiv generat de coaliția PSD-ALDE. Din păcate, anunțul privind creșterea economică din primul trimestru vine la pachet cu alte vești proaste. Economia crește «pe caiet», din consum pe datorie, ca la chioșcurile sătești din unele localități din țară. Și, din păcate, orice creștere în economie care nu are legătură cu producția se plătește mai devreme sau mai târziu“, afirmă Ludovic Orban.

Liderul PNL precizează că cea mai mare problemă este că producția industrială în primul trimestru s-a întors la un ritm anual de creștere anemic de doar 0,6%, iar în luna martie chiar a scăzut cu 0,2% față de aceeași lună a anului trecut.

„Producția industrială gâfâie din greu și asta face din creșterea economică anunțată o poleială care ia ochii de la problemele reale ale economiei, creșterea consumului fără baze economice. Asta dovedește că este o creștere economică cu picioare de lut, în care motoarele de dezvoltare ale României, exporturile, investițiile, sunt gripate.

Stimularea consumului s-a făcut prin creșterea artificială a unor venituri și a produs un puseu inflaționist pe care îl plătesc cel mai scump angajații din economia privată. Dacă în sectorul public, prin inflație s-a ales praful de pe tobă de pe urma unor majorări salariale, în sectorul privat salariile au fost tăiate de guvernarea PSD-ALDE prin scăderea puterii lor de cumpărare.

Pe de altă parte, această stimulare a consumului prin creșterea din pix a veniturilor pe hârtie, pe lângă inflație, mai are alte două consecințe nocive pentru economia României: creșterea datoriei publice pe care o plătim noi cu toții și creșterea importurilor, ceea ce face ca banii luați pe datorie să se ducă în alte economii și în bunăstarea altor țări“, subliniază Orban.

El menționează că, deși economia crește, încasările la bugetul statului scad. În primul trimestru, Guvernul a înregistrat un deficit de 5,47 miliarde de lei, cu 1 miliard de lei mai mult decât anul trecut, ceea ce va duce la noi împrumuturi ale statului, pe care le vor plăti toți românii.

„Cu acest model prost de creștere economică, nu turcul plătește, românul plătește și plătește tot mai scump prostiile economice ale celor din PSD și ALDE, în ciuda unei creșteri economice făcută pe hârtie care a dus la scumpiri în lanț la carburanți, energie, utilități, alimente sau medicamente și rate mai mari la credite.

Această guvernare haotică PSD-ALDE este nocivă pentru nivelul de trai al românilor și trebuie oprită până nu face și mai mult rău. Partidul Național Liberal susține o creștere reală a salariilor și a pensiilor, fără o explozie a prețurilor și dobânzilor, prin stimularea unei creșteri economice bazată pe exporturi, investiții și fonduri europene care să ducă la dezvoltarea infrastructurii și la atragerea de noi investitori care vor crea mai multe locuri de muncă mai bine plătite în România“, mai afirmă liderul PNL.

 

Teodorovici anunță o mare premieră: salariu mediu net peste 3.000 de lei

Întrebat cum îi răspunde președintelui Klaus Iohannis care a spus că direcția economică a României nu este una bună, ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a spus, într-o conferință de presă, la Ploiești, că cifrele oficiale arată că românii câștigă mai mult.

„Nu știu ce alte dovezi ar trebui aduse ca și domnul președinte și alți analiști să fie convinși. Astăzi (miercuri – n.r.), INS a dat cifre oficiale. România are creștere economică în 2019, cinci la sută în primul trimestru față de primul trimestru 2018. La fel e pentru prima dată când salariul mediu net depășește 3.000 de lei, în martie 2019, asta înseamnă că românii câștigă mai mult. Nu știu pe ce date se bazează domnia sa (președintele Iohannis – n.r.) când vorbește sau când scrie astfel de lucruri“, a declarat Eugen Teodorovici.

Întrebat, de asemenea, despre lipsa investițiilor în infrastructură, Teodorovici a spus că tot datele oficiale arată că în primul trimestru al acestui an sunt creșteri la partea de construcții, iar investițiile depășesc 12 la sută din nivelul primului trimestru din 2018.

Câștigul salarial mediu brut pe economie a fost de 5.050 lei în luna martie 2019, cu 4,8% mai mare comparativ cu luna februarie, iar cel net a fost 3.075 lei, în creștere față de luna precedentă cu 4,8%, arată datele anunțate luni de Institutul Național de Statistică (INS). Comparativ cu luna martie a anului precedent, câștigul salarial mediu net a crescut cu 13,7%.

De asemenea, câștigurile salariale medii nete din luna martie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte/proiecte).

 

Ideologul PSD jubilează

Cristian Socol, strategul economic al PSD, constată, ușor ironic, că iar nu a venit criza.

„Anunţul Institutului Naţional de Statistică privind rata de creştere economică de 5% confirmă consistenţa modelului economic implementat în economia românească. 5% rata de creştere economică permite României să menţină o viteză de convergenţă ridicată faţă de media Uniunii Europene, prin accelerarea investiţiilor deopotrivă cu creşterea veniturilor. 5% rata de creştere economică în Q1 2019 reprezintă şi o «palmă» simbolică la adresa profesioniştilor dezastrului, a apostolilor crizei. Iată că nici acum nu a venit criza. Mai aşteaptă. Oricum sunt ferm convins că vom vedea din nou tot felul de analize legate de sustenabilitatea economiei româneşti. Arăt aici cât de sustenabilă este creşterea economică de 5% din România atât în sine cât şi comparativ cu ţările UE28. Mergem doar pe creştere economică, nu mai punem în discuţie că aceasta se realizează în condiţiile unei reduceri a ponderii datoriei guvernamentale în PIB şi a datoriei externe (atât brute cât şi nete în PIB), creşterii la un nivel record a numărului de salariaţi, o rată a şomajului la minim istoric“, a scris el, pentru Ziarul Financiar.   

Cele mai citite

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Robe, toci și eșarfe – accesoriile perfecte pentru a-ți completa ținuta de absolvire

Fie că ești în clasa a XII-a sau în ultimul an de facultate, absolvirea este un moment special. Este un moment unic care marchează...

Consecințele unui linșaj mediatic

Lapidarea doctorului Cătălin Cârstoiu în piața publică este cea mai clară radiografie a societății românești. Nimeni din breasla medicală nu i-a sărit în apărare,...
Ultima oră
Pe aceeași temă